Guvernul britanic va gestiona, temporar, furnizorul de gaze şi electricitate Bulb, prima naţionalizare forţată a unei companii britanice după criza bancară din 2008, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Guvernul de la Londra şi Autoritatea de Reglementare din Energie (Ofgem) se vor asigura că acei 1,7 milioane de clienţi ai Bulb nu vor suferi întreruperi în aprovizionarea cu gaze şi electricitate prin numirea unui administrator special. Costurile pentru gestionarea de către stat a celei de a şaptea mari companii de utilităţi din Marea Britanie vor fi suportate de Trezorerie.
Procesul se va derula "în cel mai scurt timp posibil", a precizat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic într-un comunicat de presă.
"Clienţii firmei Bulb nu trebuie să facă nimic, nu va fi nicio întrerupere în aprovizionare sau modificări ale preţurilor actuale", se mai arată în comunicat.
Este pentru prima dată când numirea de către stat a unui administrator este utilizată în sectorul energetic, un semnal că criza din sectorul energetic din Marea Britanie a ajuns la un "punct de cotitură", susţine Justina Miltienyte, expert pe energie la comparatorul de preţuri Uswitch Ltd.
Creşterea explozivă a preţurilor la utilităţi a făcut ca 21 de furnizori britanici să intre în colaps începând din luna august şi până în prezent, după ce aceştia au vândut energia la preţuri mult mai mici, conform contractelor cu preţuri fixe, în timp ce preţurile s-au majorat de patru ori.
Naţionalizarea firmei Bulb vine după ce marii furnizori au avertizat în repetate rânduri că în scurt timp vor avea dificultăţi în a prelua noi clienţi. În ultimele luni, peste două milioane de consumatori britanici au fost forţaţi să îşi schimbe furnizorul, ceea ce a afectat capacitatea companiilor rămase pe piaţă de a prelua noi clienţi.
Comparatorul de preţuri Uswitch Ltd. sfătuieşte gospodăriile să nu anuleze plăţile sau să schimbe furnizorul, deoarece este puţin probabil ca în momentul actual să găsească oferte mai bune în altă parte.
"În viitor este posibil ca administratorul să închidă furnizorul şi să mute clienţii în altă parte. Însă, clienţii vor fi informaţi de Ofgem şi administrator cu privire la ceea ce se va întâmpla în perioada următoare", a apreciat Justina Miltienyte.
Preţurile de referinţă la gaze în Marea Britanie sunt în prezent de patru ori mai mari decât erau la începutul anului. Pe lângă faptul că au fost forţaţi să vândă energia consumatorilor la preţuri mult mai mici decât au plătit ei pentru a o achiziţiona, furnizorii estimează că pierd aproximativ 1.000 de lire sterline pentru fiecare consumator de pe urma preţurilor reglementate.
Criza energetică lovește și Marea Britanie - Prima naționalizare forțată de la criza din 2008
Explorează subiectul
Articole Similare

779
Tudorel Toader spune ce se va întâmpla la CCR cu pensiile magistraților: 'Pare că e previzibilă soluţia / Nu e vorba de bani'
779

373
Radu Miruță: 'Nu există nicio discuție ca salariile să scadă'. Ministrul Apărării vorbește despre pensiile militarilor și bugetul pe 2026
373

581
Au atacat sau nu SUA o 'mare instalaţie' care aparţine Venezuelei? Ce a dat Trump de înțeles
581

1.601
A doua numire controversată la ANAP: fost jurnalist adus consilier în instituția-cheie pentru achizițiile publice (presă)
1.601

980
Vremea schimbă foaia la început de an: Ce temperaturi ne așteaptă în primele zile din ianuarie
980

3.910
Nou blocaj în negocierile de pace: Putin îi transmite lui Trump că rupe vechile angajamente privind Ucraina după atacul cu drone. Reacția liderului SUA
3.910

1.298
'Sindromul Stockholm sau pură ticăloșie?': Mihai Bendeac sare în cârca nostalgicilor după regimul Ceaușescu
1.298

1.825
Ce pui pe masă de Revelion îți poate schimba anul: Alimentele norocului vs cele ale ghinionului
1.825

1.245
Zelenski acuză Rusia că „inventează” atacul cu drone asupra reședinței lui Putin: 'O poveste falsă pentru a avea o scuză să-şi continue atacurile'
1.245

1.822
Fără declarații, dar cu miză strategică: întâlnirea lui Ilie Bolojan cu premierul Olandei, la o bază NATO din România
1.822

2.557
VIDEO Aterizări aproape imposibile la Cluj: Tehnica folosită de piloți pentru a aduce aeronavele la sol pe timp de furtună
2.557

5.144
Mutarea care șochează Europa: Un oraș întreg este relocat casă cu casă pentru bogățiile de sub el
5.144

2.115
Când boicotul era virtute: aceeași metodă, două judecăți morale opuse în funcție de interes
2.115

















Comentează