Armata americană va transporta aproape 200 de tone de ajutor umanitar în Columbia pentru a răspunde crizei din Venezuela, a anunţat vineri un oficial al Ministerului american al Apărării, relatează AFP preluată de Agerpres.
Oficialul de la Pentagon a declarat sub rezerva anonimatului că ajutorul va fi transportat în zilele următoare, probabil la bordul unui avion de transport C-17.
Într-un comunicat, Pentagonul a declarat că Statele Unite "rămân profund îngrijorate de criza din Venezuela şi de consecinţele acesteia asupra regiunii".
Venezuela, din ce în ce mai izolată pe scena internaţională, trece printr-o criză economică gravă, populaţia confruntându-se cu o mare lipsă de hrană şi medicamente.
SUA, care nu mai recunosc legitimitatea lui Nicolas Maduro, au trimis deja mai multe tone de alimente şi medicamente la cererea opozantului Guaido Juan, preşedintele Parlamentului recunoscut preşedinte interimar al ţării de 50 de către ţări.
Donald Trump a avertizat Venezuela săptămâna aceasta că "toate opţiunile" sunt luate în considerare de Washington dacă Maduro continuă să refuze intrarea ajutorului american în ţară.
Orice implicare a Pentagonului în această criză este strict limitată la logistica furnizării ajutorului umanitar, a precizat oficialul militar american.
Criza din Venezuela - Armata americană va transporta aproape 200 de tone de ajutor umanitar în Columbia
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

106
Marii câștigători, după închiderea Strâmtorii Ormuz: Trei țări au dat lovitura, în timp ce restul lumii este în criză profundă
106

745
VIDEO Donald Trump, apariție surpriză pe Artemis II: Este cu adevărat ceva foarte special! Nu se compară cu nimic
745

1.327
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
1.327

2.233
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
2.233

10.639
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
10.639

190
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
190

1.404
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.404

1.242
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
1.242

1.223
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
1.223

78
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
78

1.996
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.996

919
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
919

2.093
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
2.093
















Comentează