Serviciile de terapie intensivă cehe au atins capacitatea maximă în timp ce numărul infecţiilor virale continuă să crească în această ţară din UE cea mai afectată de pandemie, a anunţat marţi Ministerul ceh al Sănătăţii, relatează AFP potrivit Agerpres.
Republica Cehă se află în fruntea statisticilor mondiale în ceea ce priveşte noile cazuri de infecţii la 100.000 de locuitori pe parcursul a 14 zile şi se situează pe locul doi, după Slovacia vecină, în ceea ce priveşte rata mortalităţii, potrivit unui bilanţ al AFP.
Guvernul ceh, care a reuşit să limiteze răspândirea virusului în timpul primului val din primăvară, s-a confruntat de atunci cu focare recurente ale epidemiei de COVID-19.
"Suntem pe punctul de a rămâne fără capacităţi de terapie intensivă", a declarat jurnaliştilor viceministrul Sănătăţii, Vladimir Cerny, deplângând în primul rând lipsa de personal calificat.
''Nu există nicio modalitate prin care să putem menţine standardele medicale actuale, există încetiniri şi întârzieri în îngrijirile non-Covid. Sistemul în ansamblu este aproape de atingerea limitelor sale'', a adăugat el.
Marţi, Republica Cehă, o ţară cu 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat peste 1.300 de pacienţi în terapie intensivă, dintre care 660 sunt conectaţi la ventilatoare, şi ''mai mulţi'' la reanimare, a precizat Cerny.
Ţara a înregistrat peste 1.160.000 de cazuri de contaminare şi peste 19.500 de decese de la începutul pandemiei.
Potrivit ministrului adjunct, guvernul ceh ar trebui să ceară oficial Germaniei să accepte pacienţi, în principal din regiuni puternic afectate din vestul ţării, care se învecinează cu Germania.
În urmă cu două săptămâni, ministrul Sănătăţii, Jan Blatny, a fost criticat pentru faptul că a refuzat o ofertă germană de ajutor pentru un spital supraaglomerat din oraşul Cheb, vestul Cehiei.
Guvernul a ordonat locuitorilor să poarte măşti de protecţie FFP2 sau mai bune - sau două măşti obişnuite odată - în clădirile publice, în magazine şi staţiile de transport public, începând de joi.
Trei districte puternic afectate de răspândirea virusului au fost izolate la începutul acestei luni.
Restaurantele, cinematografele, teatrele şi majoritatea magazinelor rămân închise, la fel ca şcolile, cu excepţia grădiniţelor şi a cursurilor pentru primele două clase din şcoala primară.
Criza COVID-19 în Cehia - Spitalele au ajuns la limita capacităţii
București
12°C
Articole Similare

420
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
420

992
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
992

1.110
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.110

84
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
84

2.493
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.493

1.695
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.695

2.088
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.088

5.093
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.093

1.186
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.186

1.047
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.047

52
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
52

3.531
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.531

3.311
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.311
















Comentează