Ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, intenţionează să introducă o reducere la preţul benzinei, pentru a-i ajuta pe automobiliştii din cea mai mare economie europeană, care se confruntă cu creşterea masivă a preţurilor, a anunţat publicaţia Bild, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Conform planului, şoferii vor obţine o reducere fixă de preţ când plătesc la benzinării, iar suma va fi restituită operatorilor de benzinării de către Executiv. Scopul este de a aduce preţul unui litru de benzină în jurul nivelului de doi euro. La unele benzinării din Germania preţurile au urcat la aproximativ 2,20 euro pe litru.
Nivelul exact al reducerii nu a fost decis încă, a informat Bild, care speculează că ar putea fi de aproximativ 0,20 euro pe litru.
Oficialii Ministerului german de Finanţe nu au fost imediat disponibili pentru declaraţii.
Şi premierul francez, Jean Castex, a anunţat sâmbătă că Guvernul a decis să vină în sprijinul posesorilor de autovehicule, în contextul exploziei preţului carburanţilor, printr-un ramburs de 15 eurocenţi pentru fiecare litru de carburant achiziţionat de la pompă.
Măsura va intra în vigoare de la 1 aprilie şi va fi valabilă timp de patru luni, costurile pentru stat fiind evaluate la aproximativ două miliarde de euro, a precizat Jean Castex într-un interviu pentru cotidianul "Le Parisien". Premierul francez a adăugat că de acest ramburs vor beneficia atât gospodăriile cât şi firmele de transport şi fermierii, iar măsura va fi valabilă pentru toate tipurile de carburanţi.
"Aceasta înseamnă că la fiecare plin de 60 de litri veţi economisi 9 euro", a estimat premierul Jean Castex.
Reducerea se va aplica în momentul plăţii, în numerar sau cu cardul, la pompă şi deci nu va fi vizibilă la preţurile afişate la benzinării, a detaliat premierul francez. Jean Castex a mai spus că varianta rambursării este mai rapidă decât votarea unei reduceri de taxe şi, în plus, va permite şi companiilor să beneficieze de această reducere. De asemenea, Castex i-a încurajat şi pe distribuitorii de carburanţi să facă un gest similar.
"Dacă statul face un efort de 15 eurocenţi pe litru, şi ei ar face de exemplu un efort de 5 eurocenţi, ar fi vorba de 20 de eurocenţi care ar rămâne în buzunarul francezilor", a subliniat Jean Castex.
Preţurile de vânzare cu amănuntul la benzină şi motorină a atins săptămâna trecută maxime istorice în multe ţări din lume după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a creat noi tensiuni pe piaţa petrolului.
Criza carburanților - Germania și Franța pregătesc reducerea pretului la benzină
București
15°C
Articole Similare

0
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
0

30
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
30

1.849
Ministrul Muncii spune că munca la negru va exploda în România: Reducerile de personal la ITM, decise de Bolojan, sunt o prostie
1.849

17
Camera de Comerț și Industrie a României lansează o agendă regională axată pe energie, transport și digitalizare
17

3.626
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.626

47
Piața muncii, în plină mișcare: peste 31.000 de joburi disponibile în România, cele mai căutate sunt în transport și servicii
47

2.524
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
2.524

4.539
Test major pentru Guvern: 22 de companii de stat, în pragul unor decizii radicale. Vicepremierul vorbește despre închideri, restructurări și listări
4.539

130
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
130

2.650
Ministrul Finanțelor anunță că Guvernul are „măsuri pregătite şi măsuri avansate” pentru criza carburanților
2.650

111
Comercianții locali generează peste jumătate din volumul de business al Trendyol în România, următoarea etapă fiind creșterea lor la nivel regional
111

62
tbi bank își consolidează echipa de conducere: Petr Baron devine Președinte, în urma achiziției de către Advent
62

4.482
ANAF reacționează după scandalul bunurilor dispărute de sub sechestru: verificări interne și „suspiciuni de integritate în rândul angajaților”
4.482
















Comentează