Preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat, miercuri, la Ploieşti, că, pe domeniul justiţiei există acum un alt tip de dialog cu instituţiile europene, însă, la nivel intern, nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte voinţa parlamentară, totul fiind ca în 2018, conform agerpres.
"Din punct de vedere al partenerilor în zona de justiţie din România, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Există alt tip de dialog cu instituţiile europene. Din punctul de vedere al voinţei politice de a schimba ceea ce europenii au considerat că este inadecvat, fie prin rapoartele Greco, fie prin rapoartele Comisiei de la Veneţia, fie prin evaluările Uniunii Europene sau ale Parlamentului European - chiar dacă acestea sunt mai mult de natură politică - din această perspectivă, a voinţei politice, parlamentare mai ales, nu s-a schimbat nimic. Totul este ca în 2018. Deci, da, parteneri există, dar intern, voinţa politică în ceea ce priveşte o serie de modificări, schimbări, iată dintr-o perspectivă care probabil că îi surprinde pe unii - evaluarea Curţii de Justiţie - nu a apărut nimic nou", a spus Diaconescu într-o conferinţă de presă.
Acesta a făcut referire la decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), arătând că, în baza ei, prevalenţa normei europene este absolută raportat la orice normă internă.
"În baza acestei hotărâri, în baza evaluării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în acest moment, judecătorii români, în relaţia cu dreptul european şi cu norma europeană, sunt obligaţi să nu ţină cont nici de norma internă de drept, nici de Constituţie, atunci când se pune problema ca norma europeană să fie încălcată. Deci, din perspectiva judecătorului din România, este o responsabilitate enormă. Prevalenţa normei europene este decisă de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ca fiind absolută în raport de orice normă internă. Curtea de Justiţie, când decide pe o sesizare, nu reprezintă această hotărâre doar o trimitere bilaterală. Ceea ce ei stabilesc cu efect normativ se aplică la toate statele membre ale Uniunii Europene", a declarat liderul PMP.
De asemenea, raportat la decizia CJUE, Diaconescu a punctat că orice discuţie legată de menţinerea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) nu mai are baze legale.
"Judecătorii CJUE au stabilit forţa juridică obligatorie a MCV-ului. Mecanismul de Cooperare şi Verificare, în opinia Curţii Europene, este egal cu tratatul UE. Orice discuţie din această perspectivă, în acest moment, nu îşi mai are baze legale", a mai afirmat Cristian Diaconescu.
Cristian Diaconescu: Din punct de vedere al partenerilor, în justiție, lucrurile s-au schimbat foarte mult
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

8
VIDEO Ministrul Energiei spune când s-ar putea ieftini motorina: condiția anunțată de Bogdan Ivan
8

2.034
Nicușor Dan, luat la rost de activiștii din justiție. Procuror din CSM: „Oare este vreun om normal la cap care sa creadă ca a fost o competiție? Decizia este exclusiv politică”
2.034

1.599
Călin Georgescu s-a dezlănțuit pentru fanii săi: Să fie clar pentru toți! Nu plec nicăieri. Rămân aici!
1.599

3.516
Elena Udrea face praf CNA după ce Curtea de Apel București a decis suspendarea hotărârii prin care se ridicase licența postului Realitatea Plus.
3.516

2.331
USR atacă numirile din justiție făcute de Nicușor Dan: Procesul trebuia să inspire fără echivoc încredere și transparență
2.331

2.271
Ministrul Justiției reacționează după ce Nicușor Dan a semnat numirile la marile Parchete: Nu sunt mize personale
2.271

1.115
Reguli stricte pentru recrutarea muncitorilor străini. Ministrul Economiei: 'Guvernul va schimba asta'
1.115

1.691
VIDEO Bogdan Ivan anunță că ofertele la energie sunt mai mici: "Sunt şi sub un leu pentru consumatorii casnici"
1.691

1.668
VIDEO Nicușor Dan transmite un avertisment. Cine trebuie să-i apere pe procurori
1.668

2.395
VIDEO Îl susține Nicușor în continuare pe Bolojan? Președintele se „spală pe mâini”: ce a invocat
2.395

1.653
VIDEO Nicușor Dan, personaj pozitiv sau negativ? Președintele a dat-o exemplu pe fiica sa
1.653

683
VIDEO Vor mai fi finalizate dosarele Revoluției și Mineriadei? Nicușor Dan: O întrebare bună! E un eșec al justiției
683

1.608
VIDEO Nicușor Dan explică de ce a ignorat avizul negativ al CSM în privința Cristinei Chiriac: 'Românii doreau un președinte care gândește cu capul lui'
1.608
















Comentează