Tribunalul Penal Internaţional (TPI) a autorizat joi în apel deschiderea unei anchete pentru crime de război şi crime contra umanităţii în Afganistan, printre care infracţiuni care ar fi fost comise de militari americani, transmit AFP, Reuters şi DPA, potrivit Agerpres.
''Procuratura este autorizată să înceapă o anchetă privind presupuse crime comise pe teritoriul Afganistanului începând cu 1 mai 2003'', a declarat judecătorul Piotr Hofmanski, care a anulat decizia asupra unei proceduri în primă instanţă.
Judecătorii TPI, instanţă cu sediul la Haga, au refuzat în aprilie să autorizeze deschiderea unei anchete asupra acestor crime comise în ţara distrusă de război, apreciind că acest lucru ''nu ar servi intereselor justiţiei''.
Această decizie a intervenit la numai o săptămână de la revocarea vizei procuroarei TPI Fatou Bensouda de Washington.
Administraţia preşedintelui american Donald Trump s-a opus oricărei anchete în Afganistan efectuate de TPI, instanţă internaţională fondată în 2002 pentru a judeca atrocităţi grave comise în lume.
În luna septembrie, procuroarea Fatou Bensouda, care încearcă să ancheteze posibilele cazuri de tortură, execuţii arbitrare şi alte crime de război comise în Afganistan, a făcut apel la verdictul judecătorilor.
Potrivit datelor ONU, numai în anul 2019 aproximativ 3.500 de civili au fost ucişi şi alţi 7.000 răniţi din cauza războiului în Afganistan.
Crime de război în Afganistan - TPI a autorizat deschiderea unei anchete
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
1

1.009
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.009

1.818
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.818

35
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
35

1.202
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.202

2.932
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.932

39
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
39

3.067
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.067

2.168
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.168

160
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
160

93
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
93

3.965
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.965

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25
















Comentează