Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, dr. Florin Roşu, a declarat, joi, că a crescut semnificativ numărul persoanelor internate cu COVID-19, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, se observă o creştere constantă a cazurilor de COVID, atât la adulţi, cât şi la copii, şi, implicit, a cazurilor care necesită internare.
Conform statisticilor unităţii medicale, în luna iulie au fost 11 pacienţi, în august au fost internate 46 de persoane, iar de la începutul lunii septembrie până în momentul de faţă sunt spitalizaţi 19 pacienţi.
Cele mai frecvente simptome sunt durerile în gât, dificultatea la înghiţire, durerile de cap, febra, durerile musculare şi articulare - manifestări asemănătoare gripei.
"Nu putem discuta despre o situaţie alarmantă, dar se impun măsuri de prevenţie pentru a limita răspândirea bolii şi prezentarea rapidă la medic. Este importantă limitarea contactului cu persoane simptomatice, igienizarea frecventă a mâinilor, aerisirea spaţiilor şi evitarea zonelor aglomerate", a subliniat managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
Creştere semnificativă a numărului de persoane cu COVID-19 internate la Spitalul de Boli Infecţioase
Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 04-09-2025
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

479
Scandalul Pfizer ar putea ajunge în Parlament. Gheorghe Piperea cere audieri urgente: România nu ar trebui să plătească
479

16
Alexandru Rogobete: La Timişoara avem primul centru de arşi grav din România construit în perioada post-decembristă
16

57
De ce este ananasul atât de sănătos: beneficii pentru organism
57

88
De ce oamenii cei mai singuri ajung adesea să pară cei mai egoiști. Ce spune știința comportamentală
88

16
Patru ani de la inaugurarea UPU Brașov: peste 308.000 de pacienți tratați
16

54
Screening gratuit pentru cancerul colorectal, disponibil în Sectorul 1 la Complexul Caraiman
54

23
Dr. Tudor Ciuhodaru: Moderaţia, cheia unui Paşte fără vizite la spital
23

33
Nouă spitale din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în perioada 10 - 13 aprilie
33

22
Rogobete, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății: Azi e despre oamenii care dau sens întregului sistem
22

37
Sistem automatizat de preparare a medicaţiei citostatice, cumpărat la Spitalul Judeţean Arad
37

54
România riscă să plătească până la 680 de milioane de euro în dosarul Pfizer. FACIAS solicită intervenția Curții de Conturi
54

1.238
Cum a fost tratată o afecțiune frecventă a bărbatului, după 10 ani de încercări nereușite
1.238

75
FEPAM: Noile reguli de decontare limitează accesul pacienţilor cronici la investigaţii; scădere de 47% a serviciilor
75
















Comentează