Mai puţin de jumătate dintre creştinii din Gaza care au cerut permise israeliene pentru a vizita de Crăciun oraşe sfinte precum Betleem şi Ierusalim le-au primit până acum, au declarat marţi membri ai micii comunităţi şi oficiali palestinieni, citaţi de Reuters potrivit Agerpres.
Duminică, Israelul a anunţat că va admite creştini din Fâşia Gaza, un teritoriu pe care îl ţine sub blocadă, contrar unui anunţ din 12 decembrie prin care le interzicea accesul pe motive de securitate - o schimbare în politica sa obişnuită de Crăciun.
Marţi, în ajunul Crăciunului, responsabili de frontieră palestinieni au declarat că au fost eliberate 316 permise pentru ca creştinii să părăsească Gaza pentru Ierusalim şi Betleem, în Cisiordania ocupată de Israel. Liderii religioşi au spus că au solicitat 800 de astfel de permise.
În Gaza sunt în jur de 1.000 de creştini, cei mai mulţi greco-ortodocşi care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi la 7 ianuarie, pe fondul unei populaţii majoritar musulmane de 2 milioane de palestinieni.
"Ei au emis permise pentru bătrâni, nu pentru tineri", a spus Haifa Assalfiti, în vârstă de 62 de ani, înainte să treacă la terminalul de frontieră Erez în Israel, în drum spre Betleem împreună cu soţul ei.
"Fiul meu, fiica mea şi nora mea nu au primit permise. Au rămas acasă supăraţi", a declarat ea pentru Reuters.
O purtătoare de cuvânt a Cogat, agenţia israeliană de legătură cu teritoriile palestiniene, nu a răspuns imediat la un apel de a comenta.
Israelul restricţionează puternic deplasările din Fâşia Gaza, un teritoriu de coastă controlat de islamiştii Hamas, consideraţi o grupare teroristă de Israel şi puterile occidentale.
Anul trecut, înainte de Crăciun pe 25 decembrie, Israelul a acordat permise pentru aproape 700 de creştini din Gaza pentru a călători la Ierusalim, Betleem, Nazaret şi alte oraşe sfinte care atrag mii de pelerini în fiecare sezon de sărbători.
Craciun în Israel - Mai puţin de jumătate dintre creştinii din Gaza, care au cerut permise israeliane, au fost acceptați
București
12°C
Articole Similare

18
Papa Leon al XIV-lea a salutat armistițiul de două săptămâni dintre SUA și Iran
18

3.337
Război intern la Pentagon. Secretarul pentru armata SUA sfidează presiunile în plin conflict cu Pete Hegseth: 'Nu am intenţia să plec sau să demisionez'
3.337

50
Președinta interimară a Venezuelei a promis că va „urmări” implementarea legii amnistiei pentru a combate extremismul
50

6.466
Nostradamusul Chinei avertizează: Predicția tulburătoare pe care o face bărbatul care a prezis războiul din Iran
6.466

4.449
Viktor Orban, mutare controversată înainte de alegeri: Ungaria a semnat un acord în 12 puncte cu Rusia pentru consolidarea relațiilor
4.449

1.271
Mark Rutte va merge la Casa Albă pentru a salva NATO. Discuțiile cu Donald Trump sunt cruciale pentru viitorul alianței
1.271

5.739
Liderul suprem al Iranului a dirijat negocierile 'din umbră' pentru armistițiul surpriză cu SUA: Bilețele secrete prin curieri, ca să nu afle Israelul
5.739

4.768
"Cine a câștigat cu adevărat?" - Prima reacție a Rusiei după armistițiul SUA - Iran. Dmitri Medvedev: "Un succes pentru Teheran"
4.768

4.663
VIDEO 'Moarte Americii, moarte Israelului'. Reacția explozivă a iranienilor după armistițiul cu SUA
4.663

9.737
Scenariu exploziv: Iranul și China folosesc Strâmtoarea Ormuz pentru a da o lovitură devastatoare Statelor Unite
9.737

3.544
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
3.544

4.239
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
4.239

77
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
77
















Comentează