Un bărbat din Norvegia, în vârstă de 50 de ani, a fost salvat la sfârşitul săptămânii trecute în munţi după ce a încercat să traverseze frontiera cu Suedia parcurgând o distanţă de 40 de kilometri pe schiuri pentru a scăpa de carantina obligatorie de la hotel, au anunţat poliţia şi serviciile de salvare, relatează AFP potrivit Agerpres.
"A vrut să se întoarcă în Norvegia pentru a lua nişte documente, apoi să revină în Suedia, unde are o lucrare în curs. Însă, pentru a evita carantina, bărbatul a decis să traverseze frontiera prin munţi", a declarat Trond Helge Ronning, de la organizaţia de umanitară Norske Folkehjelp.
"În total, erau aproximativ 40 de kilometri", potrivit organizaţiei cu sediul în Tydal, un sat norvegian lângă graniţa cu Suedia, la aproximativ o sută de kilometri est de oraşul Trondheim (centru).
Surprins de vremea rea, schiorul a întâmpinat dificultăţi după aproximativ 25 de kilometri de drum. El a fost salvat iniţial de un crescător de reni, care l-a predat la doi pescari la câţiva kilometri distanţă lângă lacul Essandsja, care au aşteptat apoi sosirea salvatorilor, a mai spus Trond Helge Ronning.
"Era umezeală şi frig", a spus el, descriind o zonă dificilă "cu munţi destul de înalţi".
Serviciile de urgenţă l-au predat apoi poliţiei pentru încălcarea regulilor sanitare în contextul pandemiei de COVID-19.
Conform normelor în vigoare în Norvegia, bărbatul ar fi trebuit să prezinte un test negativ şi să petreacă zece zile în carantină într-un hotel dacă ar fi intrat legal în ţară, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei locale.
"Regulile se aplică chiar şi unui cetăţean norvegian", a subliniat oficialul, precizând că bărbatul se află acum în carantină într-un hotel din apropiere şi va fi audiat în curând în vederea punerii sale sub urmărire.
Potrivit presei locale, planul era ca fiul său să-l aştepte cu maşina la sfârşitul călătoriei sale cu schiurile.
Trond Helge Ronning a declarat că bărbatul a fost "supărat şi nu şi-a cerut scuze".
COVID-19 - Un norvegian a vrut să fugă de carantină, pe schiuri, în Suedia
București
11°C
Articole Similare

661
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
661

2.964
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
2.964

7.439
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
7.439

4.196
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.196

3.898
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
3.898

1.663
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.663

11.417
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
11.417

3.983
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.983

5.166
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.166

4.554
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.554

4.398
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.398

5.202
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.202

3.118
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.118

















Comentează