Regiunile spaniole au reluat miercuri vaccinările anti-COVID-19 cu AstraZeneca, întrerupte la 15 martie din cauza posibilelor efecte adverse, în condiţiile în care Spania se confruntă cu o nouă escaladare a contagierilor, cu câteva zile înainte de Sărbătorile Paştelui catolic şi după o perioadă de descreştere a numărului de cazuri, relatează EFE.
Aşa cum au convenit guvernul central şi autorităţile regionale, vaccinările cu serul de la AstraZeneca s-au extins asupra lucrătorilor esenţiali cu vârste cuprinse între 55 şi 65 de ani, precum pompierii, poliţiştii şi profesorii universitari. Vor fi de asemenea vaccinaţi lucrătorii esenţiali sub 55 de ani şi populaţia generală, cu vârste între 45 şi 55 de ani.
Asemeni altor ţări europene, Spania a suspendat vaccinările cu AstraZeneca în urmă apariţiei unor cazuri de tromboză şi presupusa lor legătură cu acest vaccin, o relaţie care nu a fost însă constatată de Agenţia Europeană al Medicamentului (EMA), notează Agerpres.
Se continuă, de asemenea, vaccinările cu Pfizer şi Moderna la persoanele vârstnice şi la grupurile cu patologii de risc.
Peste 4,2 milioane de persoane, 9 % din populaţia Spaniei, au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVId-19, iar ritmul se va accelera de miercuri.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, numărul celor imunizaţi complet (cu două doze) a ajuns la 2.156.598, cu puţin peste 4,4 % dintre locuitori.
Ministrul sănătăţii, Carolina Darias, va analiza cu responsabilii sanitari regionali evoluţia epidemiei, de teama declanşării unui al patrulea val de contagieri, ceea ce s-ar putea solda cu înăsprirea restricţiilor de deplasare şi a vizitelor în săptămâna Paştelui Catolic.
Ministerul Sănătăţii a raportat marţi 5.516 noi contagieri, urcând bilanţul la 3.234.319 de cazuri confirmate în Spania de la declanşarea pandemiei şi alte 210 decese, astfel încât numărul total al persoanelor decedate de COVID-19 a ajuns în Spania la 73.744.
Limitarea reuniunilor şi a deplasărilor între regiuni contrastează cu permiterea intrării în ţară a turiştilor străini, care în general trebuie să prezinte un test PCR negativ, iar în cazuri excepţionale să stea în carantină.
Guvernul spaniol a justificat această situaţie prin motive de "reciprocitate" cu alte ţări europene
COVID-19 - Spania reia vaccinările cu AstraZeneca
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

11
Un medic explică diferenţa dintre tratamentele injetabile pentru slăbit şi chirurgia bariatrică
11

1.005
VIDEO Semnal de alarmă din laboratoare: Vapatul favorizează apariția cancerului pulmonar și oral, confirmă pentru prima dată cercetătorii
1.005

1.790
CNAS face anunțul așteptat după ani de blocaje: Dosarul electronic pentru pacienți, accesibil din această vară. Ce vei putea vedea și cum te conectezi
1.790

28
Două prelevări de organe realizate la Iași și Satu Mare
28

50
Ministrul Sănătăţii: În momentul de faţă, nu suntem într-o criză de medicamente
50

30
Vocile Madrigal şi ale copiilor Cantus Mundi vor fi difuzate în şapte spitale din Capitală
30

143
Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, printr-un program al autorităților locale
143

152
Sprijin real pentru sănătatea mintală: 3.000 de lei pentru persoanele cu depresie
152

2.526
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
2.526

49
Semnal de alarmă: Chimicalele din plastic, posibil factor în milioane de nașteri premature
49

48
Echipa de radiologi a Spitalului Judeţean Giurgiu a fost completată cu un medic cu specializare în senologie
48

52
Zaharescu(ARPIM):Decizii precum taxa clawback au omorât complet orice fel de investiţie în industria farmaceutică din România
52

45
Rogobete: Zona adicţiilor este una extraordinar de importantă şi comportă mai multe abordări
45
















Comentează