Sunt "semne încurajatoare" care lasă să se întrevadă ridicarea restricţiilor la sfârşitul lunii ianuarie, a declarat duminică Oliver Dowden, membru al guvernului Regatului Unit, condus de premierul Boris Johnson, informează AFP, potrivit Agerpres.
Evocând aceste restricţii pe SkyNews, printre care telemunca şi introducerea paşaportului sanitar în unele locuri, Oliver Dowden, ministru fără portofoliu în cadrul guvernului, a subliniat "povara pe care acestea o impun industriei hoteliere şi alimentaţiei publice, economiei, şcolilor, etc.", şi a afirmat că doreşte ca ţara sa "să scape de ele dacă este posibil".
"Semnele sunt încurajatoare, însă în mod clar vom aştepta să vedem datele înainte de a lua această decizie finală", a adăugat Dowden, care este de asemenea preşedintele Partidului Conservator.
Aceste restricţii, decise luna trecută, urmează să fie reexaminate pe 26 ianuarie. Potrivit mass-media, relaxarea lor s-ar integra într-o strategie a lui Boris Johnson pentru relansarea lui. Împotmolit într-un scandal provocat de petreceri organizate în Downing Street în plin lockdown, liderul conservator luptă pentru a se menţine la putere.
Furioşi pentru aceste abateri de la reguli în timpul pandemiei, deputaţi conservatori l-au avertizat deja pe Johnson că el nu va putea conta pe sprijinul lor pentru a prelungi restricţiile legate de COVID-19. Acestea vizează doar Anglia, pentru că fiecare naţiune a Regatului Unit decide propriile măsuri în materie de politică sanitară.
Regatul Unit a înregistrat sâmbătă 81.713 cazuri de coronavius în ultimele 24 de ore, cel mai scăzut bilanţ zilnic din ultima lună. Cu toate acestea, numărul de persoane decedate care fuseseră testate pozitiv pentru COVID-19 în cele 28 de zile care au precedat decesul lor rămâne ridicat, cu 1.843 de decese în ultimele şapte zile, o creştere cu 45% în raport cu săptămâna precedentă.
Liderul Partidului Laburist, principalul partid de opoziţie, Keir Starmer, şi-a exprimat speranţa că aceste restricţii, supranumite "planul B", vor putea fi ridicate "imediat ce va fi posibil".
"Cu cât mai devreme vom putea ridica restricţiile, cu atât va fi mai bine. Cred că întreaga ţară îşi doreşte aceasta", a declarat duminică Starmer la BBC. Dacă este bine să ridicăm restricţiile, vom vota pentru ridicarea restricţiilor. Însă noi ne vom ghida după ştiinţă", a mai spus el.
COVID-19 - Regatul Unit pregătește ridicarea restricțiilor
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

8
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
8

6
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
6

17
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
17

1.653
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
1.653

1.609
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
1.609

1.680
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
1.680

3.810
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
3.810

7.068
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
7.068

37
Atac armat în Argentina - Un adolescent a ucis o persoană și a rănit alte opt înainte de a fi arestat
37

85
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
85

3.074
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
3.074

46
Șeful CENTCOM a vizitat Israelul și s-a întâlnit cu șeful Statului Major al IDF
46

39
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
39
















Comentează