Coordonatorul Planului Naţional pentru Vaccinarea împotriva COVID-19 din Portugalia, Francisco Ramos, a anunţat că se prevede între lunile ianuarie şi februarie vaccinarea a 950.000 de persoane, dintr-un total de peste 10 milioane de locuitori ai ţării, relatează joi EFE potrivit Agerpres
Francisco Ramos a făcut acest anunţ la televiziunea publică RTP, precizând că primele doze de vaccin vor ajunge în ţară la începutul lunii ianuarie, în timp ce al doilea lot este prevăzut să ajungă în februarie.
Dozele de vaccin sunt achiziţionate de la compania Pzifer, iar în luna februarie urmează să fie primit şi vaccinul dezvoltat de compania Moderna.
Persoanele din căminele de bătrâni, personalul sanitar şi persoanele din categoria de risc major vor fi primele care vor fi vaccinate.
Portugalia totalizează din martie 332.073 de cazuri pozitive, dintre care 72.181 sunt active, în timp ce numărul deceselor a urcat la 5.192 de la începerea pandemiei.
Ţara se află în stare de urgenţă - nivelul maxim de alertă - până la 23 decembrie, însă de Crăciun restricţiile vor fi flexibilizate, deşi rămâne în vigoare interdicţia de deplasare între municipii de Anul Nou.
Municipiile portugheze sunt supuse unor nivele de restricţii în funcţie de rata de infectare, cu interdicţie de circulaţie între orele 23:00 şi 5:00, care în unele localităţi cu o incidenţă foarte ridicată, precum Lisabona şi Oporto, sunt înăsprite la sfârşit de săptămână (între orele 13:00 şi 5:00).
COVID-19 - Portugalia intenționează să vaccineze aproape un milion de persoane în ianuarie și februarie
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

3
Rusia ia în considerare redirecţionarea exporturilor de gaz natural lichefiat din Europa către Asia-Pacific
3

239
Axa Moscova-Teheran lucrează în umbră: Rusia livrează Iranului lista cu țintele strategice ale SUA / Reacția lui Donald Trump
239

226
Iranul amenință că va lovi orice țară UE care se alătură atacurilor Statelor Unite şi Israelului
226

471
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski a vizitat regiunea Donețk și a declarat că forțele rusești pregătesc acolo o ofensivă de primăvară
471

96
Macron condamnă „atacul inacceptabil” asupra forțelor de menținere a păcii ONU din Liban
96

1.426
Alarmă în Caucaz: Azerbaidjanul anunță atentate puse la cale de Iran, în timp ce apar speculații despre intrarea în război
1.426

1.971
Tensiunile escaladează - Premierul Spaniei îl provoacă pe Donald Trump: Războiul cu Iranul, 'o greşeală extraordinară pentru care vom plăti'
1.971

933
Reaprinderea conflictului din Liban - Hezbollah a considerat un nou război cu Israelul ca fiind inevitabil
933

1.108
VIDEO Războiul l-a rupt pe Volodimir Zelenski de propria familie: Trăiesc separat, în locații ascunse, fără a se putea vedea
1.108

82
Gardienii Revoluției susțin că au vizat o bază americană din Emiratele Arabe Unite
82

1.442
SUA anunță ofensiva decisivă: Controlul aerian asupra Iranului, tot mai aproape
1.442

26
Ucraina şi Rusia au făcut un nou schimb de prizonieri, câte 300 din fiecare tabără
26

1.714
Prăpăd pentru industria turismului: milioane de oameni afectați de războiul americanilor și a Israelului cu Iranul
1.714

















Comentează