Peste 1.200 de persoane din judeţ se află în izolare voluntară şi carantină şi 108 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19 sunt internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, a informat, marţi, Instituţia Prefectului.
Pentru limitarea răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus, marţi, la nivelul judeţului Brăila sunt monitorizate 1.257 de persoane aflate în izolare voluntară şi 28 de persoane care se află în carantină instituţionalizată. Alte 10.163 persoane au ieşit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile şi 1.193 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieşi din carantină instituţionalizată.
Conform raportării DSP, de la începutul pandemiei, în Brăila, 220 de persoane au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 112 au fost externate (vindecate sau asimptomatice), iar 108 pacienţi sunt internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Alţi opt pacienţi au decedat, respectiv şase confirmaţi în Brăila şi doi în Galaţi.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii au verificat modul de respectare a măsurilor şi interdicţiilor impuse în această perioadă în cazul a 1.346 de persoane şi a 22 de societăţi comerciale.
COVID-19 - Peste 1.200 de persoane în izolare la Brăila
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Țigările electronice cu nicotină pot fi mai eficiente decât metodele clasice, precum plasturii sau guma cu nicotină, pentru persoanele care încearcă să renunțe la fumat
16

25
Medicul Clarisa Bîrlog: Obezitatea este o boală cronică
25

929
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
929

33
Un medic explică diferenţa dintre tratamentele injetabile pentru slăbit şi chirurgia bariatrică
33

2.103
VIDEO Semnal de alarmă din laboratoare: Vapatul favorizează apariția cancerului pulmonar și oral, confirmă pentru prima dată cercetătorii
2.103

1.868
CNAS face anunțul așteptat după ani de blocaje: Dosarul electronic pentru pacienți, accesibil din această vară. Ce vei putea vedea și cum te conectezi
1.868

31
Două prelevări de organe realizate la Iași și Satu Mare
31

51
Ministrul Sănătăţii: În momentul de faţă, nu suntem într-o criză de medicamente
51

31
Vocile Madrigal şi ale copiilor Cantus Mundi vor fi difuzate în şapte spitale din Capitală
31

149
Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, printr-un program al autorităților locale
149

156
Sprijin real pentru sănătatea mintală: 3.000 de lei pentru persoanele cu depresie
156

2.535
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
2.535

51
Semnal de alarmă: Chimicalele din plastic, posibil factor în milioane de nașteri premature
51
















Comentează