Danemarca a anunţat joi că persoanele care intră pe teritoriul său vor trebui să prezinte un test Covid negativ, chiar dacă sunt vaccinate, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Toţi străinii şi nerezidenţii care doresc să intre în ţară vor fi obligaţi să prezinte un test PCR negativ de mai puţin de 72 de ore sau un test antigen de mai puţin de 48 de ore, a indicat Ministerul danez al Sănătăţii, într-un comunicat.
Această măsură va intra în vigoare din 27 decembrie până cel puţin la 17 ianuarie 2022 şi survine în urma unor anunţuri similare făcute de ţări vecine în ultimele zile, în special Suedia şi Finlanda.
Persoanele recuperate de COVID-19 şi copiii vor fi scutiţi de această măsură. Rezidenţii danezi care se întorc în ţară trebuie să facă un test cu 24 de ore înainte sau după întoarcerea lor.
Nerespectarea acestor reguli va duce la o amendă de 3.500 de coroane daneze, aproximativ 470 de euro.
Danemarca lucrează pentru a limita o creştere fără precedent a contaminărilor în ultimele săptămâni.
Numărul de cazuri noi a crescut cu 50% săptămâna trecută faţă de săptămâna precedentă, potrivit autorităţilor sanitare.
Ministrul danez al Sănătăţii, Magnus Heunicke, a declarat marţi că varianta Omicron, extrem de contagioasă, este de acum dominantă în ţară, deoarece autorităţile au anunţat un număr record de 13.558 de cazuri în 24 de ore.
Danemarca, care are 5,8 milioane de locuitori, a raportat un total de 673.807 de cazuri de contaminare şi 3.173 de decese legate de coronavirus de la începutul pandemiei.
COVID-19 - Noi regului pentru intrarea în Danemarca
București
13°C
Articole Similare

67
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
67

2.675
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
2.675

22
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
22

7.165
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.165

165
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
165

5.561
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.561

112
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
112

3.527
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.527

71
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
71

134
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
134

10.457
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.457

86
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
86

126
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
126
















Comentează