Malaezia a dispus duminică ridicarea restricţiilor de călătorie, atât la nivel intern cât şi internaţional, pentru locuitorii vaccinaţi cu schema completă împotriva COVID-19, în contextul în care ţara a atins obiectivul de imunizare a 90% din populaţia adultă, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Premierul Ismail Sabri Yaakob a declarat că guvernul a decis să permită cetăţenilor vaccinaţi cu schema completă să călătorească peste hotare fără a fi nevoie de solicitarea unei aprobări în acest sens.
Noile reguli intră în vigoare începând de luni.
Guvernul se pregăteşte să facă trecerea către o fază COVID-19 endemică, în cadrul căreia nu vor mai fi impuse perioade de lockdown în eventualitatea creşterii numărului de cazuri de infectare, a declarat Ismail Sabri într-o conferinţă de presă.
"Va trebui să ne pregătim să trăim cu (boala) COVID, deoarece COVID nu poate fi eliminată în totalitate", a spus oficialul.
Aproape 65% din cei 32 de milioane de locuitori ai ţării, inclusiv cei cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, au fost imunizaţi cu schema completă împotriva COVID-19.
Ţara din Asia de Sud-Est a înregistrat 2,3 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 27.265 de decese din cauza bolii COVID-19 provocată de acest virus.
COVID-19 - Malaezia ridică restricţiile de călătorie pentru persoanele vaccinate cu schema completă
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

1
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
1

26
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
26

1.946
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
1.946

44
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
44

69
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
69

51
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
51

50
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
50

2.580
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
2.580

3.100
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
3.100

3.586
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
3.586

3.122
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
3.122

2.701
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.701

2.833
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.833
















Comentează