Ministerul Sănătăţii din Israel a identificat mai puţin de 10 cazuri de miocardită în urma administrării celei de-a treia doze de vaccin Pfizer/BioNtech în rândul milioanelor de persoane care au primit doza de rapel, conform datelor publicate recent, relatează vineri Reuters.
Israelul a început să administreze doza de rapel (booster) grupurilor de risc în iulie şi, până la sfârşitul lunii august, şi-a extins campania pentru a include orice persoană cu vârsta peste 12 ani, la cinci luni sau mai mult după cea de-a doua doză.
După ce a început relativ rapid campania de vaccinare, în decembrie anul trecut, Israelul a fost una dintre primele ţări care a raportat că protecţia vaccinului s-a diminuat cu timpul şi a considerat că campania de rapel este sigură şi eficientă.
Conform datelor publicate joi seara, Ministerul Sănătăţii a raportat nouă cazuri de miocardită (inflamaţie a muşchiului inimii) în rândul a patru grupe de vârstă care cuprindeau peste 1,5 milioane de persoane care au primit cea de-a treia doză de vaccin.
Toate persoanele care au prezentat miocardită erau bărbaţi - trei cu vârste între 16 şi 29 de ani şi şase în grupa de vârstă 30-59 de ani. Opt alte posibile cazuri sunt încă examinate. Majoritatea cazurilor de miocardită sunt în general uşoare, a precizat ministerul.
Din totalul de 3,2 milioane de israelieni care au primit doza de consolidare, 25 au raportat efecte adverse grave care au apărut în 30 de zile de la vaccinare, inclusiv miocardită, deşi legătura cauzală nu a fost încă stabilită pentru mulţi dintre ei.
Prin lansarea strategiei "living with COVID" (trăind cu COVID), guvernul israelian speră că dozele de rapel, administrate până acum la aproximativ o treime din populaţia de 9,3 milioane de locuitori, vor preveni apariţia unui focar de varianta Delta de coronavirus în condiţia în care economia este menţinută deschisă.
COVID-19 - Israelul raportează foarte puţine cazuri de miocardită după cea de-a treia doză de Pfizer
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

7
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
7

850
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele?
850

927
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
927

29
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
29

2.470
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
2.470

3.561
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
3.561

24
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
24

3.359
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.359

2.869
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.869

134
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
134

51
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
51

60
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
60

5.090
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
5.090
















Comentează