India a aprobat vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19, a anunţat marţi un mare producător local de medicamente, în timp ce campania de vaccinare este în toi, iar numărul de contaminări este în creştere în această ţară cu 1,3 miliarde de locuitori, informează AFP potrivit Agerpres.
"Suntem foarte fericiţi că am obţinut autorizarea utilizării de urgenţă a Sputnik V în India", a declarat G.V.Prasad, copreşedinte şi director general al Dr Reddy's Laboratories, citat într-un comunicat. "Vaccinarea este instrumentul cel mai eficient în lupta noastră împotriva COVID-19", a subliniat el.
Sputnik V este al treilea vaccin care a obţinut aprobarea autorităţilor indiene, alături de Covashield, versiunea produsă pe plan local a vaccinului Oxford-AstraZeneca, şi Covaxin, un vaccin indian dezvoltat de societatea naţională Bharat Biotech.
În virtutea acordurilor deja încheiate, 852 de milioane de doze de vaccin rusesc, susţinut de Fondul de investiţii directe din Rusia (RDIF), vor fi produse în India.
Aprobarea vaccinului Sputnik V este "un progres major" după "o cooperare extinsă" în testele clinice ale vaccinului în India, a subliniat la rândul său Kiril Dmitriev, directorul general al RDIF, citat într-un comunicat.
India trece la ora actuală printr-o creştere accentuată a numărului de cazuri de COVID-19, iar autorităţile au trebuit să impună noi măsuri de luptă împotriva virusului, printre care interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii, lockdown-uri parţiale sau restricţii privind deplasările şi activităţile, în funcţie de regiuni.
Luni, această ţară din Asia de Sud a anunţat o creştere cu peste 161.000 de noi contaminări. Mai mult de 100.000 de noi cazuri au fost semnalate zilnic în India de şapte zile consecutiv.
India, unde se află Serum Institute (SII), cel mai mare producător de vaccinuri din lume, şi-a început campania de vaccinare în masă la mijlocul lui ianuarie. Însă obiectivul ambiţios al guvernului, de a vaccina 300 de milioane de persoane până la sfârşitul lui iulie, este în întârziere din cauza stocurilor insuficiente în unele state şi a reticenţelor populaţiei cu privire la vaccinuri.
COVID-19 - India aprobă vaccinul rusesc Sputnik V
București
9°C
Articole Similare

1.437
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
1.437

35
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
35

1.307
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.307

36
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
36

44
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
44

4.192
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
4.192

35
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
35

56
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
56

33
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
33

1.788
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.788

6.804
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
6.804

25
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
25

72
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
72
















Comentează