La Seul vor fi impuse cele mai drastice restricţii pe care le-a cunoscut capitala sud-coreeană de la începutul pandemiei, a anunţat vineri guvernul sud-coreean, care a avertizat asupra creşterii numărului de cazuri de coronavirus, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Coreea de Sud a fost considerată mult timp model de gestionare a pandemiei, datorită disciplinei populaţiei care a respectat foarte riguros instrucţiunile de distanţare fizică. Dar vaccinarea se desfăşoară într-un ritm foarte lent din cauza lipsei de doze.
Guvernul a anunţat vineri un record de 1.316 noi cazuri. Majoritatea acestor noi contaminări au fost înregistrate la Seul şi împrejurimi, o zonă în care locuieşte aproape jumătate din populaţia ţării.
Au fost identificate focare de infectare cu coronavirus în şcoli, birouri, centre comerciale ...Cele mai multe dintre noile cazuri sunt în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, dintre care majoritatea nu sunt încă eligibile pentru vaccinare, potrivit autorităţilor sanitare.
Noile restricţii, care vor intra în vigoare luni pentru două săptămâni, vor interzice reuniunile cu mai mult de două persoane după ora 18:00. Şcolile precum şi barurile şi cluburile de noapte vor fi închise.
Cafenelele şi restaurantele nu vor funcţiona la capacitate maximă şi doar livrarea la pachet va fi autorizată după ora 22:00.
COVID-19 - În Seul vor fi impuse cele mai drastice restricţii de la începutul pandemiei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
0

97
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
97

936
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
936

1.047
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.047

1.230
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.230

23
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
23

954
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
954

410
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
410

945
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
945

2.118
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.118

2.569
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.569

1.246
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.246

25
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
25
















Comentează