Barurile şi restaurantele s-ar putea redeschide vineri în Rio de Janeiro, unde plajele rămân oficial închise, a anunţat primăria, chiar dacă pandemia de coronavirus încă zguduie "oraşul minunat", la fel ca toată Brazilia, relatează AFP potrivit Agerpres.
Toate activităţile comerciale "neesenţiale" au fost suspendate pe 26 martie, când municipalitatea a decretat o săptămână întreagă de sărbători legale pentru a evita deplasările populaţiei şi aglomeraţiile în oraşul cu 6,7 milioane de locuitori.
Supermarketurile, farmaciile şi alte magazine cu produse de primă necesitate au rămas deschise. Restaurantele nu puteau funcţia decât cu livrări sau ridicări de comenzi.
Deşi Rio de Janeiro a înregistrat în această săptămână o medie de 100 de decese zilnice asociate COVID-19, vizitele la camerele de urgenţă încep să scadă, ceea ce, speră autorităţile municipale, ar trebui să se traducă într-o scădere a spitalizărilor şi a deceselor în următoarele săptămâni.
Barurile şi restaurantele vor putea funcţiona până la ora 21:00, iar magazinele, cinematografele, teatrele sau muzeele s-ar putea redeschide în anumite condiţii.
Cele mai importante atracţii turistice din Rio, precum statuia lui Hristos Mântuitorul, vor putea, de asemenea, să primească din nou vizitatori.
Pandemia de coronavirus care s-a soldat cu peste 345.000 de decese în decursul a peste un an în Brazilia, ţară cu 212 milioane de locuitori, un bilanţ al deceselor depăşit doar de Statele Unite.
Covid-19 - În plină criză sanitară Rio de Janeiro ar putea deschide barurile și restaurantele
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

78
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
78

2.275
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
2.275

3.371
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.371

4.906
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.906

2.279
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.279

3.709
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.709

177
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
177

2.548
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.548

9.224
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.224

219
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
219

196
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
196

1.967
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.967

2.605
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.605
















Comentează