Coreea de Sud a anunţat marţi interzicerea la nivel naţional a adunărilor de peste patru persoane în timpul Crăciunului şi pe perioada vacanţei de Anul Nou, informează dpa potrivit Agerpres.
Regula va intra în vigoare joi şi va fi menţinută până la 3 ianuarie, a declarat premierul Chung Sye-kyun, citat de agenţia de presă Yonhap.
Pârtiile de schi şi alte facilităţi dedicate sporturilor de iarnă vor fi, de asemenea, închise în respectiva perioadă.
Măsura extinde o interdicţie deja planificată pentru capitala Seul şi zonele din apropiere de miercuri.
Coreea de Sud speră să limiteze un al treilea val al pandemiei după ce ţara a înregistrat o creştere a numărului de cazuri săptămâna trecută, cu cinci zile consecutive în care numărul de infectări confirmate a depăşit 1.000.
Luni şi marţi a fost constat un declin al numărului zilnic de infectări, de 926, respectiv, 869, însă autorităţile susţin că acesta s-ar putea datora unui număr mai scăzut de testări efectuate în weekend.
Cu o populaţie de 52 de milioane de locuitori, ţara a fost considerată un exemplu pentru răspunsul său la COVID-19 la începutul acestui an şi a evitat până acum un lockdown generalizat.
Până în prezent, în Coreea de Sud, noul coronavirus a provocat 51.460 de infectări şi 722 de decese.
COVID-19 - Coreea de Sud interzice adunările de peste patru persoane
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

2.196
Iranienii au lansat „jihadul” împotriva SUA și a Israelului: atac cu un roi de drone în mai multe puncte strategice
2.196

38
VIDEO Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe: Avem în atenţie circa 14.000 de români aflaţi în zona de conflict
38

1.581
Israelul cere, Trump execută, chiar și fără aprobarea Congresului: americanii livrează israelienilor 12.000 bombe, în plin conflict cu Iranul
1.581

1.858
VIDEO Proteste în Cuba, după presiunile puse de SUA: oamenii au ieșit în stradă, sătui de penele de curent și combustibil
1.858

102
Secretarul general al ONU avertizează: Conflictul din Orientul Mijlociu riscă o escaladare majoră
102

3.752
VIDEO Donald Trump: „Astăzi Iranul o să fie lovit foarte tare!”
3.752

3.139
Vladimir Putin „bate cu pumnul în masă”: „Israelul și SUA să oprească agresiunea împotriva Iranului!”
3.139

66
VIDEO Sirene de avertizare şi explozii la Ierusalim, fără răniţi
66

2.876
Iranul nu e Venezuela: Teheranul dă peste cap planul lui Trump și se anunță o „nucă tare” pentru liderul de la Casa Albă
2.876

1.613
VIDEO Israelul a lansat probabil cea mai profundă operaţiune în Liban din noiembrie 2024: ripostă dură a Hezbollah
1.613

109
Rusia își consolidează capacitățile militare la granița cu NATO: Va fi gata pentru un conflict pe scară largă
109

73
'Make Iran Great Again' - Donald Trump trasează prima linie în privința unui acord cu Iranul: 'Nu va exista decât în cazul unei capitulări necondiţionate'
73

84
Teama de război cuprinde Europa - Grecia dislocă o baterie Patriot și aviație pentru protejarea Bulgariei
84

















Comentează