Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de laboratorul indian Bharat Biotech, Covaxin, are o eficacitate medie de 78%, conform rezultatelor preliminare ale studiului clinic de fază a treia, a anunţat miercuri producătorul, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Eficacitatea împotriva formelor grave de COVID-19 a fost de 100%, cu un impact asupra diminuării spitalizărilor, în timp ce eficacitatea faţă de infecţia asimptomatică a fost de 70%, potrivit companiei Bharat Biotech. La studiul clinic au participat 25.800 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 98 de ani, monitorizaţi la mai mult de două săptămâni după ce au primit a doua doză de vaccin.
În mijlocul celui de-al doilea val de infectări, cu un record de circa 300.000 de noi cazuri de COVID-19 confirmate în India numai în ultimele 24 de ore, în rândul grupului de voluntari s-au înregistrat în total 127 de cazuri simptomatice, de unde rezultă o eficacitate medie a vaccinului Covaxin de 78%.
''Covaxin a demonstrat un istoric excelent de securitate în testele clinice pe oameni şi în folosirea în situaţii de urgenţă'', a declarat directorul executiv al Bharat Biotech, Krishna Ella, în timp ce directorul general al Consiliului Indian pentru Cercetări Medicale, Balram Bhargava, care a participat la dezvoltarea vaccinului, susţine că acesta din urmă ''funcţionează bine împotriva majorităţii variantelor virusului SARS-CoV-2''.
Acesta este al doilea studiu preliminar asupra eficacităţii vaccinului indian, primul studiu, publicat pe 3 martie, indicând o eficacitate medie de 81%.
Compania Bharat Biotech a anunţat săptămâna aceasta creşterea capacităţii de producţie până la 700 de milioane de doze pe an, cea actuală fiind de 150 de milioane de doze pe an.
Deşi nu se cunosc deocamdată studii independente despre eficacitatea vaccinului Covaxin, acesta a fost deja autorizat în Mexic, Iran, Paraguay, Guatemala, Nicaragua, Guyana, Venezuela, Botswana şi Zimbabwe, iar preţul unei doze este cuprins între 15 şi 20 de dolari.
COVID-19 - Ce eficacitate are noul vaccin indian
București
21°C
Articole Similare

2
Analiza Binance Research: Cum afectează stagflația prețul Bitcoin?
2

11
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
11

28
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
28

1.251
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
1.251

2.389
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
2.389

1.615
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
1.615

43
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
43

6.297
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
6.297

4.457
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
4.457

3.075
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
3.075

70
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
70

42
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
42

4.011
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
4.011
















Comentează