Brazilia a însumat duminică 1.305 noi decese din cauza infecţiei cu coronavirus, bilanţul total urcând la peste 390.000 de morţi, asftel încât aprilie 2021 poate fi considerată luna cu cele mai multe victime de la raportarea, la 12 martie 2020, a primului deces de COVID-19 în această ţară, relatează EFE potrivit Agerpres.
Gigantul latino-american, una dintre ţările cele mai afectate de criza sanitară, a înregistrat în total 390.797 de decese asociate COVID-19, potrivit celui mai recent buletin difuzat duminică de Ministerul Sănătăţii.
În ultimele 24 de ore, Brazilia a confirmat şi 32.572 noi contagieri, ridicând numărul total al cazurilor la 14.340.787, deşi numărul ar putea fi mai mare deoarece în weekend personalul responsabil cu contorizarea datelor este mai redus, cifrele fiind reactualizate marţi.
Brazilia se confruntă cu un al doilea val mai virulent şi mai letal al pandemiei, mult mai grav decât primul, iar aprilie se prezintă deja ca luna cu cel mai mare număr de morţi de la declanşarea pandemiei, cu 69.282 de victime înregistrate până în prezent, faţă de cele 66.573 de decese înregistrate în martie.
Deşi pandemia avansează în ritm alert pe întregul teritoriu al ţării, cifra medie a deceselor zilnice s-a redus în ultimele săptămâni şi se situează la aproximativ 3.000, astfel încât autorităţile consideră că ţara ar fi putut atinge vârful curbei epidemiologice.
În pofida gravităţii situaţiei, sute de locuitori din Rio de Janeiro au luat duminică cu asalt plajele, deşi instalarea pe nisip este permisă doar în zilele de lucru.
Imagini cu aglomerări de persoane au fost înregistrate şi la Sao Paulo unde autorităţile au flexibilizat sâmbătă o parte din restricţiile aflate în vigoare din 6 martie şi au permis redeschiderea barurilor, restaurantelor, muzeelor şi parcurilor, printre alte activităţi sociale.
COVID-19 - Brazilia a depășit pragul de 390.000 de morți
București
10°C
Articole Similare

636
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
636

33
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
33

20
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
20

820
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
820

46
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
46

2.021
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
2.021

72
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
72

3.891
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
3.891

3.194
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.194

211
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
211

73
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
73

75
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
75

84
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
84
















Comentează