Stimulentele monetare ale Băncii Centrale Europene au ajutat la stabilizarea economiei, afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), iar instituţia este pregătită să adopte noi măsuri dacă va fi necesar, a afirmat preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmit AP şi Reuters citate de Agerpres.
"Criza de sănătate publică va continua să afecteze activitatea economică şi reprezintă un risc semnificativ la adresa perspectivelor economice", le-a spus Lagarde membrilor Comitetului economic şi monetar din Parlamentul European.
"BCE continuă să fie pregătită să-şi ajusteze toate instrumentele, după caz. Programul de achiziţii de titluri de stat (PEPP), în valoare de 1.350 miliarde de euro, a avut un impact major în stabilizarea pieţelor şi a economiei, în contextul şocului provocat de efectele pandemiei", a explicat şeful BCE.
Totuşi, a adăugat oficialul, inflaţia continuă să se îndepărteze de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriu negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei.
De asemenea, a apreciat Christine Lagarde, dezacordurile în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE sunt normale şi benefice. În ultima perioadă au sporit divergenţele în rândul "gardienilor euro" privind modul în care BCE sprijină economia în perioada pandemiei.
"Nu sunt foarte îngrijorată de faptul că oamenii pot avea uşoare diferenţe de opinie şi de viziune. Sunt pentru consens, dar îl poţi obţine numai dacă opiniile sunt puţin diferite în rândul membrilor", a explicat preşedintele Băncii Centrale Europene.
Oficialul a adăugat: "Nu încurajez dezacordurile masive, dar cred că opiniile diferite şi discuţiile sunt benefice în rândul membrilor Consiliului guvernatorilor BCE".
COVID-19 - BCE este pregătită cu noi msuri de stimulare
București
9°C
Articole Similare

1.389
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.389

487
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
487

1.504
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.504

1.729
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.729

11.916
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
11.916

100
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
100

11.408
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
11.408

116
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
116

97
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
97

57
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
57

82
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
82

1.343
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.343

117
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
117
















Comentează