Banca Centrală a Turciei (CBRT) a redus dobânda de referinţă cu un punct procentual, la 8,75%, după ce anterior îşi exprimase disponibilitatea de a înăspri politica monetară pentru a ţine sub control inflaţia şi a atenua efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit Reuters şi DPA potrivit Agerpres.
Într-un comunicat dat publicităţii după şedinţa de politică monetară, Banca Centrală a Turciei a atras atenţia asupra activităţii economice reduse înregistrate de la mijlocul lunii martie, ca efect al pandemiei asupra turismului, comerţului şi cererii interne.
"În pofida recentei deprecieri a lirei turceşti, pe fondul evoluţiilor globale", ne aşteptăm ca inflaţia să scadă în următoarele luni, "în urma declinului preţurilor materiilor prime pe plan global, în special la ţiţei şi metale", a apreciat CBRT.
Este a opta reducere consecutivă a dobânzii de referinţă în aproape un an, de la 24% în iulie, când preşedintele Recep Tayyip Erdogan l-a demis pe guvernatorul Băncii Centrale a Turciei pentru că "nu a urmat indicaţiile" privind ratele dobânzilor.
În martie, rata inflaţiei era de 11,86%, de la 12,37% luna precedentă. Conform previziunilor Băncii Turciei, rata inflaţiei ar urma să scadă la 8,2% până la finalul anului.
Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca Banca Centrală a Turciei (CBRT) să reducă dobânda de referinţă cu o jumătate de punct procentual, la 9,25%.
Numărul de cazuri de COVID-19 au ajuns la 90.980 în Turcia, depăşind orice ţară, în afara Europei şi a Statelor Unite, iar numărul de decese este de 2.140. Autorităţile de la Ankara au adoptat măsuri din ce în ce mai stricte pentru a stopa răspândirea epidemiei.
COVID-19 - Banca Centrală a Turciei reduce dobânzile
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

127
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
127

1.629
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
1.629

106
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
106

43
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
43

49
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
49

63
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
63

4.086
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
4.086

28
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
28

72
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
72

3.155
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
3.155

36
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
36

2.655
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
2.655

2.662
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.662
















Comentează