Comisia din Senat pentru Muncă, familie şi protecţie socială a dezbătut, marți, un proiect de lege care introduce cantități fixe de alimente care intră în calcularea de către INS a coșul minim de consum „pentru un trai decent în România” al unei familii formată din doi adulţi salariaţi, de 35-45 de ani, şi doi copii în întreținere, de 12-14 ani, respectiv 8-10 ani. Coșul minim este luat în calcul la stabilirea salariului minim brut pe economie.
Senatoarea Victoria Stoiciu a explicat că proiectul are la bază studii și interviuri cu nutriționiști și vine să corecteze o „carență” din legislație în sensul că INS nu știe câte kilograme din alimentele de bază să aloce pentru calcularea coșului minim de consum, astfel că proiectul prevede aceste cantități. „Vom avea un standard de aur” care va ajuta la stabilirea salariului minim pe economie, a adăugat ea.
„Eu am o altă optică despre legea acesta care îmi spune ce să mănânc și în ce cantitate, ca și cum suntem toți egali. Să spunem în lege că în coșuleț trebuie să fie un kg de pâine sau de făină, poate nu mănânc, poate mănânc cu totul altceva, este o gândire care nu ține cont mai deloc de perspectiva angajatorului”, a apreciat senatoarea Violeta Alexandru.
„Noi credem că o persoană poate trăi decent așa?”
Senatorul Corneliu Negru le-a spus colegilor că a fost și el angajator care a plătit salarii și este sigur că firmele „nu vor mări niciodată salariul minim din proprie inițiativă” și a adăugat că i se par insuficiente cantitățile de hrană prevăzute în proiect. „Noi credem că o persoană poate trăi decent așa?”, a întrebat el.
Senatoarea Doina Barcari a apreciat că trebuie ca statul să facă „o distincție între liberalism și sclavagism” și dacă angajații nu sunt plătiți corect „înseamnă că îl exploatezi”.
„Realitatea este că privații țin bugetul statului”
„Realitatea este că privații țin bugetul statului”, a intervenit senatoarea Veta Păsculescu. „Ei țin statul, Veta”, a completat-o Violeta Alexandru, care a adăugat că o creștere a salariului minim fără consultarea mediului privat va duce la o „restrângere a numărului de angajați” și în consecință se vor face concedieri.
Senatorul Mircea Ionuț Sandu a fost de părere privații fac profit prin munca angajaților și în prezent salariul minim pe economie „e praf, hai să recunoaștem cu toții”.
Proiectul de lege prevede cantități fixe de legume, cereale, carne, lactate, fructe, ulei, cafea, dar și cantități pentru produse de uz caznic, servicii de tuns, internet și televiziune, rechizite pentru elevi, bilete la teatru, medicamente și analize.
Mâncare, cafea, medicamente, teatru, rechizite - valorile prevăzute în proiect
Comisia pentru Muncă a adoptat un raport favorabil pentru acest proiect de lege. Inițiativa legislativă va merge în plenul Senatului, pentru vot final. Decizia finală va aparține Camerei Deputaților, for decizional, unde mai pot interveni modificări.
Toate datele pot fi consultate în documentul de mai jos:




























Comentează