Universitatea ''Ştefan cel Mare'' Suceava (USV) a încheiat un protocol cu Instituţia Prefectului privind punerea la dispoziţia cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava a căminului C2 din campusul instituţiei academice.
Într-un comunicat remis joi AGERPRES de către Instituţia Prefectului - Judeţul Suceava se afirmă că medicii şi cadrele medicale ''asigură în continuare activitatea unităţii medicale şi venim în sprijinul nevoii acestora de a-şi proteja familiile în această perioadă''.
Căminul în care vor fi cazate cadrele medicale dispune de 111 camere cu un total de 341 de locuri, în camere cu câte trei sau patru paturi.
Sursa citată precizează că, în acest context, prefectul Alexandru Moldovan, în urma discuţiilor purtate cu conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ), a convenit ca paza acestui spaţiu să fie asigurată de către personal desemnat din cadrul acestei instituţii, iar personalul din cadrul IJJ Suceava va distribui şi cartelele de acces cadrelor medicale.
Pentru cele zece cadre medicale, şase medici, trei medici voluntari şi un medic ce va asigura conducerea interimară a Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Suceava, care au ajuns joi de la Iaşi, Instituţia Prefectului a pus la dispoziţie spaţii de cazare ale căror costuri vor fi asigurate prin finanţarea Consiliului Judeţean Suceava.
Coronavirus - USV a disponibilizat un cămin studenţesc, pentru cazarea cadrelor medicale de la SJU
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

3.075
Ucigașul nevăzut al omenirii se dezvoltă în liniște deplină: Pericolul ne pândește din umbră și va lovi cu putere în următorii ani
3.075

1.838
Oamenii de știință au descoperit un comutator ascuns în creier
1.838

29
Bianca Balti lansează o fundație pentru sprijin psihologic în tratamentul cancerului
29

782
Studiul care pune diagnosticul "Sănătății": Colegiul Medicilor din România prezintă datele "dureroase" de Sănătate Publică şi Management
782

28
Colegiul Medicilor: incertitudinea și influența politică afectează cariera medicilor
28

30
Policlinica Spitalului Județean Târgu Jiu, închisă pe 7 aprilie de Ziua Mondială a Sănătății
30

79
Consumul ocazional dar excesiv de alcool poate tripla riscul de leziuni hepatice severe, avertizează specialiştii
79

175
Activitatea banală care îți poate afecta creierul fără să-ți dai seama
175

49
Nicuşor Dan - la Timişoara; va vizita, alături de ministrul Sănătăţii, centrul de mari arşi
49

26
Ministrul Sănătăţii s-a întâlnit cu trimisul special al SUA pentru parteneriate globale
26

31
De ce unele virusuri rămân în organism toată viaţa: un studiu a identificat factorii genetici implicaţi
31

3.064
Noua modă - 'zombi filler'. 'Se poate spune că a mers la sală'. Oamenii au început să-și injecteze grăsime din cadavre
3.064

88
Bacteria Pseudomonas aeruginosa, depistată la Spitalul de Pediatrie Ploieşti; măsuri pentru limitarea internărilor
88
















Comentează