Guvernul Poloniei va putea stabili marjele şi preţurile maxime la o serie de bunuri selectate, se arată în legislaţia propusă pentru a combate efectele negative ale pandemiei de coronavirus (Covid-19) asupra economiei, transmite Reuters potrivit Agerpres.
În propunerea care urmează să fie trimisă Parlamentului, Executivul explică faptul că ministerele Sănătăţii, Economiei şi Agriculturii pot decide preţurile maxime ale bunurilor care sunt de importanţă majoră pentru protejarea sănătăţii, a securităţii oamenilor şi a costurilor gospodăriilor.
Oficialii guvernamentali nu au putut fi contactaţi pentru a preciza dacă Polonia intenţionează să controleze preţurile.
Polonia, ţară cu circa 38 de milioane de locuitori, avea joi confirmate 1.120 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 14 decese.
De asemenea, Guvernul a anunţat săptămâna trecută un pachet de stimulare a economiei, de peste 200 de miliarde de zloţi (48 miliarde de dolari), pentru a atenua daunele provocate de pandemie. Pachetul de măsuri este echivalentul a aproximativ 9% din PIB-ul Poloniei.
Efectul epidemiei asupra economiei poloneze ar putea fi mai sever decât criza financiară globală din 2008, a avertizat premierul Mateusz Morawiecki. Polonia este cea mai mare economie din Europa Centrală şi de Est.
De asemenea, Banca Naţională a Poloniei a redus dobânda de referinţă de la 1,5% la 1%, ca răspuns la pandemia de coronavirus, aceasta fiind prima reducere a costului creditului din 2015.
Deşi restricţiile ar putea ţine sub control epidemia, ele subminează tendinţele comerciale şi de consum şi ar putea împinge Polonia în cea mai adâncă recesiune de la începutul anilor 1990, au avertizat analiştii de la Morgan Stanley.
Coronavirus - Polonia îşi rezervă dreptul de a controla preţurile
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

6
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
6

4
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
4

7
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
7

6
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
6

9
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
9

14
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
14

12
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
12

2.735
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.735

3.885
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.885

278
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
278

6.799
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.799

96
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
96

7.159
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.159
















Comentează