Cea mai mare probabilitate de infectare cu noul coronavirus este în interiorul restaurantelor şi eu zic că ar trebui să mai aşteptăm două săptămâni, până la 1 iulie, cu deschiderea acestora, deoarece nu pot trece peste recomandările Institutului Naţional de Sănătate Publică, ale Ministerului Sănătăţii şi ale medicilor, a declarat luni ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la Camera Deputaţilor
"Este aceeaşi măsură de populism de care a dat dovadă Partidul Social Democrat. Eu sunt ministru al Economiei. Îmi doresc ca economia să restarteze cât mai repede. Îmi doresc ca economia să treacă peste această pandemie, dar nu pot trece peste recomandările Institutului Naţional de Sănătate Publică, ale Ministerului Sănătăţii, ale medicilor, care ne spun că probabilitatea cea mai mare de infectare cu coronavirus este în interiorul restaurantelor. Eu zic că ar trebui cel mai prudent să mai aşteptăm două săptămâni. Ne-am propus ca termen 1 iulie. Că o fac săptămâna viitoare din punct de vedere populistic sau mai stăm o săptămână şi o facem natural practic este acelaşi lucru. Dar nu trebuie să dăm peste cap ceea ce spun specialiştii şi, dacă ei recomandă, eu cred că ar trebui să-i ascultăm", a spus Popescu, întrebat despre decizia PSD de a nu vota prelungirea stării de alertă dacă nu se va veni cu măsuri concrete pentru redeschiderea restaurantelor, inclusiv în interiorul acestor unităţi.
Ministrul a afirmat că este convins că absolut toţi cei care deţin restaurante în interiorul clădirilor sau în interiorul hotelurilor beneficiază în acest moment de deschiderea teraselor.
"Eu cred că dacă toţi respectăm normele, cu 1 iulie vor fi deschise şi restaurantele. Exact când, în mod normal, în România începe sezonul real turistic", a susţinut el.
Şeful de la Economie a precizat că ţările europene sunt cu două săptămâni şi jumătate înaintea României din punct de vedere al izbucnirii epidemiei şi nu se poate face o comparaţie cu acestea.
"Părerea mea este că, dacă în acest moment Institutul Naţional de Sănătate Publică spune că este pericol, trebuie să-i ascultăm, pentru că am văzut ce s-a întâmplat în acest weekend. Aţi văzut că de vreo 6 zile cresc cazurile de infectare şi nici nu vreau să mă gândesc că ar putea să crească şi mai mult decât a fost ieri, de exemplu, 320. Haideţi să avem răbdare, că nu mai e mult până când vom putea să mergem liniştiţi într-un restaurant în interior sau în exterior, să ne alegem noi, nu să mergem numai afară!", a spus Virgil Popescu.
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a participat la dezbaterea politică iniţiată de USR, cu tema "Măsurile economice post-Covid şi perspective de însănătoşire a economiei româneşti".
Coronavirus - Nu pot trece peste recomandările medicilor (Virgil Popescu)
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Guvern, după preluarea portului din Republica Moldova: Va contribui la dezvoltarea capacităţilor maritime şi la consolidarea rolului Portului Constanţa în regiunea Mării Negre - Pârghii suplimentare pentru sprijinirea procesului de reconstrucţie a Ucrainei
0

401
Ilie Bolojan anunță că România a cumpărat un port strategic din Republica Moldova: Va devini un obiectiv strategic
401

19
Doi primari vor să comaseze comunele lor. Lipsa finanțării i-a împins spre această decizie și vor organizarea unui referendum
19

420
România mizează pe independența energetică până în 2028: facturi sub media UE și sfârșitul importurilor, anunță ministrul Ivan
420

16
Compania sârbă NIS solicită o nouă derogare de la sancţiuni pentru a continua importurile de ţiţei
16

2.088
Ministrul Finanțelor, reacție după ce Agenţia de rating Fitch menţine ratingul de țară la BBB-, perspectivă negativă
2.088

50
Stellantis readuce vehicule diesel în Europa, pe fondul reculului vehiculelor electrice
50

37
Şeful operatorului portuar DP World. cu sediul în Dubai, înlocuit după ce Departamentul american al Justiţiei a dezvăluit schimburi de e-mailuri cu conţinut sexual explicit cu Epstein
37

5.258
Tranzacția anului: Unul dintre cei mai mari proprietari de malluri din România scoate la vânzare șase parcuri de retail
5.258

24
Şeful Gazprom, Alexei Miller, reconfirmat pentru încă cinci ani la conducerea gigantului rus al gazelor
24

19
Microsoft şi Ericsson lansează o alianţă globală pentru consolidarea încrederii digitale
19

4.738
Val de inchideri în sistemul bancar: peste 120 de sucursale dispar – Ce a dus la această decizie
4.738

3.361
Breaking | România scapă de retrogradare - Agenţia de rating Fitch menţine ratingul de țară la BBB-, perspectivă negativă
3.361

















Comentează