Criza globală provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19) va amâna până în 2021 aderarea Bulgariei la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb) şi la uniunea bancară, a declarat luni guvernatorul Băncii Centrale, Dimitar Radev, transmit Bloomberg şi Reuters potrivit Agerpres.
Ţara vecină intenţiona să se alăture ERM-2, o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, şi la uniunea bancară, în iulie 2020.
"Calendarul pentru participarea la mecanismul ratelor de schimb şi la uniunea bancară nu mai este unul realist. Aceasta nu înseamnă că eforturile noastre pentru aderare trebuie să se oprească. Dacă vom continua să lucrăm aşa cum am făcut până acum... în pofida mediului dificil şi complex în care ne aflăm, o întârziere până în 2021 nu va fi fatală", a afirmat Radev, la postul privat de televiziune Nova TV.
Acesta a adăugat că Bulgaria nu ar trebui să-şi amâne planul de aderare, aşa cum s-a întâmplat în cursul crizei financiare din 2009.
"Nu ar trebui să repetăm acea greşeală, deoarece costul pentru oameni şi pentru companii va fi mai ridicat de data aceasta", a explicat oficialul bulgar.
Luna trecută, premierul bulgar Boiko Borisov anunţase că Executivul va prelungi procesul de aderare la ERM-2 pe fondul îngrijorărilor că măsurile de pregătire ar putea pune în pericol cursul de schimb fix al levei în raport cu moneda euro.
Guvernul de la Sofia a promis că va menţine cursul de schimb actual al levei în raport cu euro până când va adopta moneda unică. Însă mulţi bulgari sunt îngrijoraţi că economiile lor ar putea avea de suferit, iar Borisov a spus că va avea nevoie de o perioadă mai mare de timp pentru a-i convinge pe toţi că adoptarea euro este în beneficiul Bulgariei.
"Vreau consens naţional. Vreau ca toţi oamenii să înţeleagă că aderarea la zona euro este în beneficiul ţării", a reiterat Borisov.
Premierul bulgar a adăugat că adoptarea monedei euro va duce în jos costurile cu împrumuturile, va pune Bulgaria în centrul Uniunii Europene şi va creşte stabilitatea sistemului bancar bulgar.
Bulgaria, împreună cu Croaţia şi România, încearcă să adere la zona euro, unde au intrat deja cinci foste state comuniste. Cu un nivel redus al datoriei publice şi un buget echilibrat, Bulgaria îndeplineşte majoritatea criteriilor tehnice necesare pentru a adopta moneda euro, însă persistă îngrijorări cu privire la sistemul său financiar. Autorităţile de la Sofia au acceptat să adere simultan la uniunea bancară europeană şi la anticamera zonei euro, ERM-2.
Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.
Coronavirus - Bulgaria își amână planurile de aderare la euro
Articole Similare

1.220
Comisia Europeană intră cu „buldozerul” peste Shein! Anchetă de amploare cu acuzații grave: dă dependență sau materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor
1.220

1.214
Cine va conduce Parlamentul European după 2027 - bătălia a început deja: alianțe fragile, trădări și negocieri secrete (POLITICO)
1.214

1.265
O nouă taxă se pregătește pentru toate statele UE: Jocurile de noroc vor susține masiv educația
1.265

40
Comisia Europeană dă asigurări că nu există riscuri privind aprovizionarea cu petrol în Ungaria și Slovacia, în ciuda avariei conductei Drujba
40

841
VIDEO Nicușor Dan vorbește despre interesul național în relația cu SUA, NATO și UE: Evident că sunt puse în discuție chestiuni care păreau stabile
841

7.302
Obligație nouă de la Comisia Europeană pentru România: e vizat sectorul industrial
7.302

295
PNRR, aproape de colaps: Dragoș Pîslaru aruncă vina pe fosta guvernare pentru blocajul fondurilor europene
295

478
Europarlamentar Șerban Dimitrie Strudza: Poporul român nu merită și nu a meritat niciodată asemenea trădare și umilință !
478

77
Adrian Axinia (europarlamentar AUR/ECR): „Parlamentul European a adoptat clauze de salvgardare pentru agricultura României și Uniunii Europene, în contextul acordului Mercosur”
77

66
Gabriela Firea, vot pentru măsuri concrete care vor schimba cursul luptei împotriva cancerului
66

27
Portugalia avertizează că eforturile de echilibrare a bugetului şi reducere a datoriei sunt limitate de pagubele provocate de furtuni
27

1.804
Tensiuni majore în UE: 'E6', clubul marilor economii europene, acuzat că marginalizează țările mici
1.804

1.223
Bucureștiul concurează cu Varșovia și alte capitale europene pentru a găzdui o nouă agenție strategică a UE
1.223

















Comentează