Întregul land austriac Tirol şi cei circa 750.000 de locuitori ai săi au fost plasaţi miercuri seara în carantină, izolaţi de restul ţării din cauza virulenţei epidemiei noului tip de coronavirus în această regiune alpină, au anunţat autorităţile locale, informează AFP.
Tirolul este principalul focar al bolii în Austria, cu 474 de cazuri pozitive din totalul celor 1.646 înregistrate la nivelul întregii ţări. De mai multe zile presiunea a crescut asupra acestei regiuni renumite pentru staţiunile sale de ski, motor al economiei locale potrivit news.ro.
"Am emis o ordonanţă de (plasare în) carantină pentru cele 279 de comune din Tirol", au anunţat miercuri seara, într-un comunicat, autorităţile regionale.
Această carantină presupune că locuitorii nu vor trebui - exceptând cazurile de extremă necesitate - să iasă din comunele lor şi de pe teritoriul regiunii, precum şi că regiunea însăşi nu va mai fi accesibilă persoanelor din exterior.
"Izolarea Tirolului este absolut necesară. Pentru că vrem să împiedicăm ca virusul să se propage dinspre Tirol şi vrem de asemenea să ne protejăm mai mult", a explicat preşedintele landului.
Tirolul, situat în vestul Austriei, se învecinează cu Italia şi Germania. Mai multe staţiuni celebre de sporturi de iarnă se află aici.
Tocmai în una dintre staţiunile sale, cea din comuna Ischgl, mai multe sute de turişti au fost contaminaţi de la începutul lui martie, generând critici drastice faţă de reacţia responsabililor locali.
Virusul a fost exportat de numeroşii schiori reveniţi în ţările lor după vacanţă. În Danemarca şi Norvegia, mai multe sute de cazuri de coronavirus au o legătură cu Tirolul. Urma focarului infecţios se mai regăseşte în Suedia, Islanda, Germania şi chiar în Canada.
Valea unde se află Ischgl şi mai multe comune vecine se aflau deja în carantină strictă de câteva zile, în timp ce restul Austriei este plasată în izolare, cu limitări drastice ale deplasărilor, începând de luni.
Coronavirus - Austria plasează Tirolul sub carantină
Explorează subiectul
Articole Similare

1.767
Act terorist într-un important oraș din Ucraina, soldat cu numeroase victime: Rusia a lovit Kievul cu rachete balistice
1.767

2.409
Incident în Groenlanda cu un submarin american: Danemarca a trimis un elicopter de pe o navă de război
2.409

57
OpenAI spune că va cheltui 600 miliarde de dolari pentru capacitatea de calcul până în 2030
57

59
Cum au afectat importurile ieftine din China inflaţia în zona euro
59

2.532
Gigantul JPMorgan recunoaște că l-a lăsat fără conturi pe Donald Trump, imediat după asaltul de la Capitoliu
2.532

2.279
Operațiune sub acoperire? Trei angajați din Silicon Valley, suspectați că au transmis secretele Google către Iran
2.279

1.104
Jucăriile pentru copii pot crea probleme în aeroport. Un copil de 4 ani a fost percheziționat din cauza unui obiect interzis
1.104

2.255
Teroare în toiul nopții: rachetele balistice rusești amenință Kievul, în timp ce mai multe explozii sunt auzite în tot orașul
2.255

95
Marile companii de tehnologie au promis investiţii de ordinul sutelor de miliarde de dolari în dezvoltarea inteligenţei artificiale în India
95

2.981
Represalii fulger: Pakistanul lovește puternic ținte suspecte, după atentatele atribuite grupărilor sprijinite de Kabul
2.981

1.507
NASA anunță probleme majore: motivul pentru care misiunea astronauţilor în jurul Lunii este amânată
1.507

2.863
Kievul condamnă ultimatumurile energetice venite de la Budapesta și Bratislava: anunțul de ultim moment al MAE ucrainean
2.863

1.526
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ucrainene au eliberat aproximativ 300 kmp de teritoriu ocupat de Rusia
1.526

















Comentează