Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) continuă campania de verificare a modului în care marile lanţuri de magazine aplică măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii COVID-19, conform unui comunicat al instituţiei potrivit Agerpres.
ANPC şi reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din Romania (AMRCR) au decis, miercuri, aplicarea următoarelor măsuri în marile magazine: afişarea, în mod unitar, a distanţei dintre persoane, conform Ordonanţei militare nr. 3; produsele vrac feliate în magazine să fie prezentate la vânzare ambalate în folie protectoare; adresarea recomandării către consumatori să folosească preponderent cardurile bancare pentru efectuarea plăţilor în magazine, în detrimentul banilor cash, cu potenţial crescut microbian; adresarea recomandării către consumatori de a folosi mănuşile de unică folosinţa la manevrarea alimentelor vrac.
În ultimele zile, echipe de comisari ai ANPC, coordonate de preşedintele Eduardt Cozminschi şi de directorul general Paul Anghel, au continuat verificările în alte unităţi de comercializare ale marilor retaileri.
Inspectorii au verificat magazine ale lanţurilor Metro, Cora, Penny şi Auchan, unde au constatat că au fost luate următoarele măsuri: cărucioarele de cumpărături sunt igienizate şi dezinfectate de mai multe ori pe zi; sunt puse la dispoziţia clienţilor mănuşi de unică folosinţă şi materiale pentru dezinfectarea mâinilor şi a cărucioarelor înainte de intrarea în magazin; la Metro, la "Intrare Clienţi", este verificată temperatura corporală a cumpărătorilor, accesul în magazine fiind permis doar în cazul în care aceasta nu este febrilă, iar pentru angajaţi acest tip de verificare se realizează la intrarea specială "Acces Personal" (unde se colectează şi declaraţia individuală pe propria răspundere a acestora, în legătură cu starea lor de sănătate); este permis accesul clienţilor în magazine în limita numărului maximum de clienţi aflaţi simultan la cumpărături, indicat de autorităţi, în cadrul măsurilor speciale prevăzute în starea de urgenţă; au fost montate panouri din plexiglas transparente pentru a proteja angajaţii de la "Intrare Clienţi", precum şi pe cei de la casele de marcat, care intră frecvent în contact cu clienţii şi au risc de apropiere sub limita specificată de autorităţi; au fost plasate informări privind metodele de prevenire a contaminării atât la intrarea în magazine, cât şi pe linia caselor de marcat şi, în paralel, sunt difuzate frecvent anunţuri audio cu mesaje în acest sens; au fost aplicate marcaje speciale pe podea, care delimitează zonele de protecţie individuală pe linia caselor de marcat, astfel încât să fie preîntâmpinată apropierea persoanelor una de alta sub limita recomandată de autorităţi.
De asemenea, echipele ANPC au mai constatat că angajaţii au fost dotaţi cu măşti, mănuşi, vizier sau ochelari de protecţie; casele de marcat şi zonele de lucru (birouri, recepţie marfă, livrări etc.) au fost dotate cu distribuitoare de materiale de dezinfecţie; a fost intensificată activitatea de curăţenie în magazine, personalul specific fiind dotat cu dispozitive de dispersie în masă a materialelor dezinfectante (atomizoare electrice sau manuale); a fost delimitată zona de servire a peştelui proaspăt, pentru a se evita apropierea clienţilor de marfă şi de angajaţii acestor raioane; cel puţin o dată pe oră, în magazine sunt dezinfectate toate suprafeţele des utilizate de clienţi şi angajaţi, precum şi obiectele de uz comun (coşurile de mână, mânere, clanţe, balustrade, cântarele de la legume-fructe, cleştii de la brutărie, casele express, casele de marcat în exterior şi în interior, POS-urile, mobilierul de la case şi Biroul de Informaţii, butoanele de lift, scările rulante şi altele); este promovată, prin afişe în magazine, adoptarea unui comportament responsabil în ceea ce priveşte numărul de produse achiziţionate.
Coronavirus - ANPC continuă verificarea implementării de marile magazine a măsurilor de prevenire
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

335
FOTO "Bijuteriile pe patru roți" ale unor străini certați cu legea au fost trase pe dreapta de polițiștii români: Schema prin care au păcălit statul
335

2.598
Bătaie cu macete, cuțite și bâte, în Sectorul 5: Zece persoane au fost arestate
2.598

33
Suprafața afectată de incendiile din Delta Dunării s-a triplat în ultimul deceniu: peste 19.000 de hectare afectate
33

6.700
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
6.700

1.417
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
1.417

54
Vântul face ravagii în Botoșani: Un copac şi doi stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil
54

32
Lucrările la Stația de Tratare a Apei din Curtea de Argeș avansează. Termenul de finalizare: 15 iulie
32

100
Pescarii din Tulcea majorează prețurile la pește din cauza scumpirii carburanților
100

42
În doar trei zile, polițiștii de frontieră au confiscat mărfuri de contrabandă de peste 150.000 de lei
42

10.337
FOTO Ea este femeia care l-ar fi ucis pe medicul anestezist. Relația ascunsă care a dus la o tragedie
10.337

36
Control judiciar pentru un șofer care a încercat să mituiască un polițist
36

8.297
Alertă la granița cu România. O boală contagioasă se extinde într-un ritm alarmant/ Se transmite calea aerului
8.297

36
Unul dintre cele mai importante drumuri din Botoșani va fi modernizat
36
















Comentează