Economia britanică s-a contractat în aprilie cu 20,4%, comparativ cu luna precedentă, cel mai semnificativ declin lunar de când se publică aceste date, respectiv 1997, a anunţat vineri Oficiul Naţional de Statistică (ONS), situaţia fiind creată în urma introducerii la finalul lunii martie a măsurilor destinate să limiteze pandemia de coronavirus (Covid-19), transmit DPA şi Reuters potrivit Agerpres.
Scăderea PIB-ului Marii Britanii "este de aproape zece ori mai cuprinzătoare decât cel mai semnificativ declin de dinaintea epidemiei", a explicat Jonathan Athow, statistician în cadrul ONS.
"Efectiv toate sectoarele economiei au fost afectate, cea mai semnificativă contribuţie la acest declin istoric venind de la baruri, educaţie, sănătate, vânzări auto. De asemenea, scăderi semnificative s-au înregistrat în industrie şi în construcţii, iar comerţul Marii Britanii cu restul lumii a fost puternic afectat de pandemie", a adăugat Athow.
Serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat în aprilie un declin cu 19%, pe fondul dificultăţilor cu care s-au confruntat agenţiile de turism şi hotelurile în urma introducerii restricţiilor.
În perioada februarie - aprilie 2020, economia britanică s-a contractat cu 10,4%. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un declin de 18,4% în aprilie şi de 10% în perioada februarie - aprilie 2020.
"Aşa cum se întâmplă în multe economii din întreaga lume, pandemia are un impact sever asupra economiei noastre", a afirmat ministrul britanic de Finanţe, Rishi Sunak.
Şi Banca Angliei a avertizat că se aşteaptă în acest an la o contracţie istorică de 14% a economiei britanice, ceea ce ar fi cea mai gravă prăbuşire înregistrată de Regatul Unit în peste 300 de ani.
Luna trecută, Banca Angliei a dat publicităţii ceea ce numeşte "un scenariu ilustrativ", potrivit căruia Produsului Intern Brut al Marii Britanii se va contracta cu 14% în 2020, urmând să îşi revină cu un salt de 15% în 2021. Acest scenariu se bazează pe ipoteza că măsurile de distanţare socială şi schemele de sprijin guvernamental vor rămâne în vigoare până la începutul lunii iunie, după care vor fi retrase treptat. Conform acestui scenariu, Banca Angliei se aşteaptă la o prăbuşire cu 25% a PIB-ului în perioada aprilie-iunie, comparativ cu trimestrul precedent, precum şi o dublare a ratei şomajului, până la 9%.
"Cu toate acestea, pe măsură ce economia evoluează, Banca va acţiona aşa cum este necesar pentru a asigura stabilitatea financiară şi monetară care este esenţială pentru prosperitatea pe termen lung", a declarat guvernatorul BoE, Andrew Bailey.
Coronacriza - Declin record pentru economia britanică
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere
8

1.066
'Un pas în direcţia corectă, dar insuficient': Reacția BNS după ce Guvernul a decis reducerea accizei la motorină cu 30 de bani. Ce avertisment lansează
1.066

27
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
27

70
Ambasadorul Republicii Uzbekistan în România: Țara voastră reprezintă o poartă directă de acces către UE, având o importanţă deosebită pentru Uzbekistan
70

1.630
Ministerul Finanțelor anunță restructurări la Autoritatea Vamală Română: Se schimbă radical controalele în vămi
1.630

22
Tesla revine în forță în Europa: vânzările explodează după luni dificile
22

32
China extinde programul yuanului digital: Banca Centrală a autorizat mai multe bănci
32

34
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
34

2.847
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.847

4.498
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.498

3.815
Florin Manole face anunțul momentului: 2,8 milioane de pensionari primesc 1.000 de lei de la Guvern
3.815

45
Vacanțele s-ar putea scumpi: analistul eToro Bogdan Maioreanu avertizează asupra impactului creșterii prețului petrolului
45

10.459
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
10.459
















Comentează