Coreea de Sud a anunţat joi că va rezilia acordul asupra schimbului de informaţii militare pe care-l avea semnat cu Japonia, pe fondul tensiunilor diplomatice şi comerciale între cei doi aliaţi ai Washingtonului, informează AFP.
Seulul "a decis să pună capăt" acordului cunoscut sub numele de GSOMIA, a anunţat Kim You-geun, prim-adjunct al directorului Biroului pentru Securitate Naţională de pe lângă Preşedinţia sud-coreeană. "Vom notifica guvernul japonez prin intermediul unui canal diplomatic", a adăugat acesta.
Japonia şi Coreea de Sud sunt doi aliaţi foarte apropiaţi ai Statelor Unite în faţa ameninţării reprezentate de Coreea de Nord, care deţine arma nucleară, şi împotriva unei Chine ce îşi afirmă din ce în ce mai mult ambiţiile mondiale.
Dar relaţia dintre Tokyo şi Seul este afectată de zeci de ani de diferende istorice moştenite de pe vremea când peninsula era o colonie japoneză (1910-1945).
La începutul lui august, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a condamnat vineri decizia "iresponsabilă" a Tokyo de a şterge Seulul de pe o listă de state ce primesc tratament preferenţial în relaţiile comerciale, ameninţând Japonia cu represalii. "Această acţiune egoistă va provoca daune enorme economiei mondiale prin perturbarea canalului mondial de aprovizionare", a declarat Moon, atenţionând că Seulul îşi va "întări treptat" răspunsul.
Acordul General de Securitate asupra Informaţiilor Militare (GSOMIA) le permitea celor două state să partajeze direct informaţii clasificate asupra programelor militare ale Coreei de Nord, şi nu prin intermediul SUA cum au făcut până la momentul semnării lui, în 2016, în virtutea unui pact trilateral semnat în 2014. Acordul trebuia reînnoit anual, la 24 august.
Coreea de Sud va rezilia acordul cu Japonia asupra schimbului de informaţii militare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

662
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
662

320
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
320

31
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
31

1.024
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.024

1.669
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.669

1.071
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.071

293
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
293

497
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
497

414
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
414

4.151
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.151

1.598
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.598

1.663
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.663

3.067
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
3.067
















Comentează