Armata Coreii de Sud a prezentat vineri un plan de reformă preşedintelui Moon Jae-in, plan care prevede reducerea numărului de generali cu patru stele şi durata serviciului militar pentru soldaţi, relatează Xinhua, preluată de agerpres.
Reforma Apărării 2.0 a fost prezentată preşedintelui Moon, care a convocat o reuniune cu cei mai importanţi comandanţi militari la biroul său, potrivit Casei Albastre (preşedinţia sud-coreeană).
În cadrul planului de reformă, numărul generalilor va fi redus la 360 până în 2022 de la 436, în prezent. Numărul lor va fi redus cu o medie de 15 în fiecare an.
Posturile a 66 de generali cu patru stele vor fi desfiinţate, în timp ce cinci posturi de generali de marină şi aviaţie vor fi de asemenea desfiinţate peste patru ani.
Poziţia comandanţilor unităţilor non-combatante va fi retrogradată la cea de colonel, în timp ce postul de vice-comandant al unităţilor de luptă va fi avansat la gradul de general.
Serviciul pentru armată şi marină va fi redusă la 18 luni până la sfârşitul anului 2021, de la 21 de luni în prezent.
Durata serviciului pentru puşcaşii marini va fi redusă de asemenea de la 23 luni la 20 de luni, în timp ce pentru forţele aeriene durata va fi redusă de la 24 de luni la 22 de luni.
Armata sud-coreeană intenţioneză să reducă numărul total de forţe la 500.000 până în 2022 de la 618.000, în prezent. Aceste măsuri survin numai la nivelul armatei.
Coreea de Sud reduce durata serviciului militar dar și numărul de generali
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

46
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
46

1.767
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
1.767

19
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
19

6.914
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.914

146
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
146

5.365
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.365

105
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
105

3.433
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.433

67
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
67

123
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
123

10.138
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.138

78
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
78

117
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
117
















Comentează