Anchetatorii sud-coreeni au percheziţionat joi sediile concernelor Lotte şi SK, în cadrul unui caz de trafic de influenţă care o priveşte direct pe preşedinta Park Geun-hye, informează Reuters preluat[ de agerpres
Procuratura efectuase deja, miercuri, percheziţii şi la grupul Samsung, cea mai mare afacere din Coreea de Sud condusă de o familie.
Firmele respective sunt suspectate că ar fi finanţat organizaţii deţinute sau controlate de Choi Soon-sil, o prietenă apropiată a şefei statului, în schimbul unor favoruri politice legate de licenţe duty-free, relatează agenţia sud-coreeană Yonhap, preluată de Reuters.
Choi a fost inculpată duminică, alături de o fostă asistentă a lui Park, sub acuzaţia de a fi făcut presiuni asupra firmelor să subvenţioneze fundaţiile aflate în centru acestui scandal.
Potrivit Yonhap, au fost efectuate percheziţii şi la ministerul de finanţe - care a confirmat informaţia printr-un purtător de cuvânt - şi la autoritatea vamală, cea care eliberează licenţele duty-free.
Coreea de Sud: percheziţii în ancheta de trafic de influenţă la vârf
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

345
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
345

178
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
178

416
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
416

1.137
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.137

1.203
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.203

621
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
621

1.912
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.912

987
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
987

109
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
109

2.374
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.374

1.831
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.831

53
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
53

6.450
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.450
















Comentează