Preşedintele sud-coreean Moon Jae In a cerut Naţiunilor Unite să verifice preconizata închidere a unui centru nord-coreean de teste nucleare, a indicat marţi un purtător de cuvânt al ONU, citat de AFP.
Moon Jae In a adresat această cerere luni, în cursul unei conversaţii telefonice cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la doar câteva zile după declaraţiile liderului nord-coreean Kim Jong Un cu privire la intenţia sa de a închide, în luna mai, centrul de teste de la Punggye-ri.
"Preşedintele a solicitat sprijinul Naţiunilor Unite pentru a verifica închiderea iminentă a centrului de teste nucleare al RPDC, după cum a anunţat liderul RPDC, Kim Jong Un", la întâlnirea sa istorică de vineri cu preşedintele sud-coreean, a explicat Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al ONU.
Moon a cerut de asemenea lui Guterres asistenţa ONU pentru "a transforma zona demilitarizată" dintre cele două Corei într-o "zonă de pace", a continuat el.
Secretarul general al ONU a spus că Naţiunile Unite sunt dispuse să discute forme posibile de sprijin, dar niciun detaliu nu a fost furnizat.
Agenţia Internaţională de Energie Atomică (AIEA), organism al ONU cu sediul la Viena, deţine expertiza necesară pentru a efectua misiuni de verificare, notează în final AFP.
Coreea de Sud ar vrea ca ONU să verifice dacă vecinii din Nord vor închide centrele de dezvoltare ale armelor atomice
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

9
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
9

6.308
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.308

122
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
122

5.009
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.009

92
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
92

3.237
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.237

59
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
59

101
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
101

9.479
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
9.479

66
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
66

102
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
102

55
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
55

2.154
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.154
















Comentează