Liderul nord-coreean Kim Jong Un a promis că ţara sa se va dota cu o putere militară ''redutabilă'' şi imparabilă, au relatat luni media de stat nord-coreene, la câteva zile după testul cu cea mai puternică rachetă efectuat vreodată de Phenian, transmite AFP, potrivit Agerpres.
La 25 martie, Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) cu rază lungă de acţiune.
Numită Hwasong-17, această puternică ICBM fusese dezvăluită prima dată în noiembrie 2020 şi botezată ''racheta monstru'' de către analişti.
''Vom continua să ne urmăm obiectivul de consolidare a capacităţilor de apărare naţională şi să dezvoltăm mai multe mijloace puternice de a lovi, pentru ca armata noastră populară să fie echipată'', a declarat Kim Jong Un în faţa personalului care a participat la lansarea rachetei intercontinentale.
Racheta lansată săptămâna trecută pare să fi zburat pe o distanţă mai lungă şi la o altitudine mai mare decât precedentele ICBM testate până acum de Coreea de Nord, ţară dotată cu arma nucleară.
Potrivit analiştilor, această lansare reuşită l-ar fi convins pe liderul de la Phenian că ţara sa este pe drumul bun pentru a obţine capacitatea de descurajare nucleară.
Testele nucleare şi de rachete cu rază lungă de acţiune au fost întrerupte în perioada în care Kim Jong Un şi fostul preşedinte american Donald Trump au purtat convorbiri diplomatice. Acestea sunt într-un punct mort după eşecul summitului de la Hanoi, din 2019.
De la începutul anului, Phenianul a realizat zece teste cu rachete, iar cel de săptămâna trecută marchează reluarea tirurilor cu rază lungă de acţiune.
Coreea de Nord va avea o putere militară redutabilă, promite Kim Jong Un
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

109
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
109

1.615
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
1.615

58
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
58

909
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
909

689
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
689

735
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
735

53
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
53

1.270
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.270

710
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
710

1.406
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
1.406

67
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
67

923
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
923

659
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
659
















Comentează