Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat, a anunţat vineri armata sud-coreeană, ceea ce ar fi al treilea test efectuat de Phenian în mai puţin de zece zile, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Proiectilul a fost lansat în direcţia estului Peninsulei Coreene, au precizat şefii Statului Major Interarme din Coreea de Sud.
Garda de Coastă a Japoniei a transmis la rândul său că a detectat vineri lansarea de către Coreea de Nord a ceea ce pare a fi "una sau mai multe rachete balistice".
Un purtătorul de cuvânt al Gardei de Coastă a declarat pentru AFP că încă analizează locul unde a căzut proiectilul şi încearcă să stabilească dacă a fost vorba de un singur obiect sau de mai multe.
În ciuda unor sancţiuni internaţionale pentru programele sale de armament interzise, Phenianul a lansat deja două rachete, prezentate ca hipersonice, de la începutul anului. Primul test a fost la 5 ianuarie, iar al doilea la 11 ianuarie.
Al doilea test, supervizat de liderul Kim Jong Un, a atras sancţiuni americane împotriva a cinci persoane având legături cu programul balistic nord-coreean.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Coreea de Nord a acuzat atunci SUA că "a agravat intenţionat" situaţia.
Dacă "Statele Unite adoptă o astfel de atitudine de confruntare, RPDC (Republica Populară Democrată Coreea) va fi obligată să reacţioneze mai puternic şi mai hotărât", a declarat purtătorul de cuvânt, conform agenţiei de presă oficiale KCNA.
Coreea de Nord pune iar lumea pe jar - Al treilea test cu rachete de la începutul anului a fost detectat de vecini
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

43
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
43

8
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
8

443
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
443

814
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
814

740
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
740

234
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
234

426
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
426

387
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
387

3.172
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.172

1.478
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.478

1.591
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.591

2.793
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.793

656
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
656
















Comentează