Co-preşedinţii Partidului Naţional Liberal (PNL), Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, consideră că extremismul trebuie sancţionat dur de fiecare dată, ei făcând referire la gestul extremistului Csibi Barna de a rupe drapelul României, în cadrul unei acţiuni care a avut loc în Ungaria.
Prezentă la Topliţa, la o întrunire cu membrii de partid, Alina Gorghiu a arătat că un asemenea gest nu trebuie lăsat nesancţionat de către autorităţi, pentru că poate crea precedente, care sunt periculoase.
"Extremismul trebuie sancţionat indiferent de factorul politic care se manifestă pe scena publică în acel moment şi mă bucur că a făcut-o şi liderul UDMR, am făcut-o şi noi nu o dată, repet, şi cred că ar trebui nu sancţionate, sancţionate dur de fiecare dată. N-ar trebui să lăsăm, autorităţile, în general, n-ar trebui să lase nesancţionat niciun asemenea gest, pentru că ştiţi că precedentele sunt în general periculoase. Precedentele nesancţionate sau lăsate fără niciun fel de sancţiune pot deveni periculoase", apreciază Alina Gorghiu.
Aceasta a adăugat că autorităţile române nu pot lua măsuri în privinţa gestului lui Csibi Barna, întrucât totul s-a petrecut pe teritoriul Ungariei, iar "pe teritoriul altui stat este suveran statul acela".
Şi Vasile Blaga a susţinut că autorităţile române nu pot acţiona pe teritoriul altui stat, dar este obligatoriu să ia măsurile care se impun, dacă acest lucru s-ar întâmpla pe teritoriul naţional.
"Noi nu putem acţiona pe teritoriul altui stat, dar, pe de altă parte, absolut obligatoriu este ca în momentul în care un lucru de acest gen s-ar întâmpla pe teritoriul naţional, să luăm măsurile care se impun. Nu sunt de acord nici cu distrugerea drapelului maghiar pe teritoriul României, dar nici cu distrugerea drapelului românesc pe teritoriul Ungariei", a declarat Vasile Blaga, potrivit Agerpres.
Acesta a adăugat că drapelul României este arborat pe multe clădiri din localităţile din Ungaria aflate la frontiera cu ţara noastră şi cu atât mai mult "extremiştii de un anumit fel, din orice parte vin ei, nu sunt de dorit şi trebuie luate măsurile legale care se impun".
În mediul on-line a apărut o înregistrare în care Csibi Barna, tânărul din Miercurea Ciuc cunoscut pentru acţiunile sale radicale, rupe un tricolor românesc şi spune că are un mesaj către România, respectiv "să se rupă precum steagul din mâna lui". Acesta mai spune că "secuimea are dreptul la propriul steag" şi îi îndeamnă pe maghiari să iasă în stradă şi să manifeste, "dar într-un mod liniştit". Acţiunea la care a participat Csibi Barna s-a desfăşurat în Ungaria.
În ultimii ani, tânărul din Miercurea Ciuc s-a ales cu mai multe dosare penale, fiind acuzat de săvârşirea unor acte de antisemitism, xenofobie sau instigare la discriminare.
El este cel care a spânzurat o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu în centrul municipiului Miercurea Ciuc, a afişat în faţa unui supermarket din Miercurea Ciuc o pancartă pe care scria în limba maghiară "Ruşine să-ţi fie, iar ai cumpărat de la evrei", a propus schimbarea denumirii străzii Mihai Eminescu în Attila sau ca municipiul Miercurea Ciuc să poarte doar numele de "Csikszereda" (n.r. - denumirea în limba maghiară).
Copreşedinţii PNL vor sancţionarea dură a extremismului
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

644
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
644

29
Sorin Grindeanu, despre percheziţiile laşeful Autorităţii Rutiere Române: Cine nu respectă legea, să plătească
29

1.167
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
1.167

4.570
Marcel Ciolacu taie "craca" reformei premierului: Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu'!
4.570

2.840
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
2.840

3.045
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
3.045

5.352
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
5.352

31
Ciprian Șerban a discutat cu comisarul european despre proiectele de infrastructură ale României
31

66
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
66

3.766
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
3.766

44
Ionuț Stroe: Perioadele de incertitudine nu sunt terenul potrivit pentru experimente politice
44

4.027
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
4.027

2.619
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
2.619
















Comentează