Spectacolul „Coppelia” este prima premieră a Operei Naţionale Bucureşti de la începutul pandemiei. Baletul în trei acte pus în scenă de Corina Dumitrescu, pregătit aproximativ un an, cu patru tentative de lansare, a avut avanpremiera miercuri seară.
„Am fost foarte fericit să văd că această echipă de creatori nu şi-a pierdut speranţa, a lucrat, aşteptând momentul în care premiera va fi posibilă”, a declarat miercuri seară, la o conferinţă, Daniel Jinga, managerul interimar al ONB.
Corina Dumitrescu a povestit traseul acestei montări. Ea a primit în 2018 oferta de a pune în scenă spectacolul. Au existat patru tentative de a fi lansat, iar „acum începem să vedem lumina de la capătul tunelului”.
„Nu mă aşteptam să treacă o perioadă atât de lungă până când el va avea apariţia scenică. A fost un an foarte greu pentru toată lumea culturală. Am avut patru tentative de a lansa acest spectacol - fie s-au îmbolnăvit dansatorii, fie a crescut din nou incidenţa, altcineva din Operă s-a îmbolnăvit, am închis teatrul”.
„Coppelia” este primul spectacol major pe care îl montează pe scena ONB. „Crearea spectacolului nu a fost un proces simplu, ci a fost o muncă atât de cercetare, cât şi creativă”, a explicat regizoarea. Din spectacolul iniţial, a păstrat desfăşurarea acţiunii şi anumite părţi solistice, a intervenit în paşii dansurilor folclorice şi a creat anumite părţi noi pentru solişti. Spectacolul se încadrează zonei tradiţionale.
Prim-balerina spaniolă Ada Gonzalez joacă acum prima dată acest rol principal, Swanilda, la fel şi Robert Enache, prim-balerin, în rolul Franz.
Gonzalez a spus: „Nu am jucat acest rol în alte versiuni, deci este 100% nou pentru mine. «Coppelia» este o poveste foarte amuzantă”.
„Încă nu cred că se întâmplă lucrul acesta, probabil când o să aud primele aplauze din seara asta o să îmi dau seama cât de norocoşi suntem că am reuşit să dăm acest spectacol”, a spus ea înaintea avanpremierei.
Enache a fost de acord, subliniind că este „unul dintre cele mai vesele spectacole, pentru mine, o poveste foarte frumoasă”.
Cu scenografa Bogdana Pascal, Dumitrescu a mai colaborat la Opera Comică pentru Copii, la spectacolul „Alice în Ţara Minunilor”.
„Am reuşit să schimbăm câte ceva, deşi spectacolul este unul clasic, i-am adus mici accente de contemporaneitate. Costumele şi decorurile completează foarte bine ce a pus în scenă Corina”, a dezvăluit Pascal, care semnează scenografia împreună cu Vladimir Turturică.
„Coppelia” este potrivit pentru toate vârstele, a adăugat Jinga, care l-a descris ca „un spectacol-cârlig” pentru copii, dar nu un spectacol pentru copii.
Reprezentaţia de miercuri a fost sold-out, iar sala a fost ocupată în proporţie de 30%.
Premiera spectacolului, adaptare după coregrafia originală de Arthur Saint-Léon, Marius Petipa şi Enrico Cechetti, va avea loc joi, de la ora 18:30. Cea de-a treia reprezentaţie este programată pentru sâmbătă, de la aceeaşi oră. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete a ONB şi online, de pe site-ul instituţiei.
Spectacolul lui Leo Delibes a fost prima dată prezentat publicului în 1870, pe scena Teatre Imperial de L'Opera din Paris.
'Coppelia' primul spectacol major la Opera Națională București de la începutul pandemiei
Spectacolul „Coppelia” este prima premieră a Operei Naţionale Bucureşti de la începutul pandemiei. Baletul în trei acte pus în scenă de Corina Dumitrescu, pregătit aproximativ un an, cu patru tentative de lansare, a avut avanpremiera miercuri seară, conform news.ro
„Am fost foarte fericit să văd că această echipă de creatori nu şi-a pierdut speranţa, a lucrat, aşteptând momentul în care premiera va fi posibilă”, a declarat miercuri seară, la o conferinţă, Daniel Jinga, managerul interimar al ONB.
Corina Dumitrescu a povestit traseul acestei montări. Ea a primit în 2018 oferta de a pune în scenă spectacolul. Au existat patru tentative de a fi lansat, iar „acum începem să vedem lumina de la capătul tunelului”.
„Nu mă aşteptam să treacă o perioadă atât de lungă până când el va avea apariţia scenică. A fost un an foarte greu pentru toată lumea culturală. Am avut patru tentative de a lansa acest spectacol - fie s-au îmbolnăvit dansatorii, fie a crescut din nou incidenţa, altcineva din Operă s-a îmbolnăvit, am închis teatrul”.
„Coppelia” este primul spectacol major pe care îl montează pe scena ONB. „Crearea spectacolului nu a fost un proces simplu, ci a fost o muncă atât de cercetare, cât şi creativă”, a explicat regizoarea. Din spectacolul iniţial, a păstrat desfăşurarea acţiunii şi anumite părţi solistice, a intervenit în paşii dansurilor folclorice şi a creat anumite părţi noi pentru solişti. Spectacolul se încadrează zonei tradiţionale.
Prim-balerina spaniolă Ada Gonzalez joacă acum prima dată acest rol principal, Swanilda, la fel şi Robert Enache, prim-balerin, în rolul Franz.
Gonzalez a spus: „Nu am jucat acest rol în alte versiuni, deci este 100% nou pentru mine. «Coppelia» este o poveste foarte amuzantă”.
„Încă nu cred că se întâmplă lucrul acesta, probabil când o să aud primele aplauze din seara asta o să îmi dau seama cât de norocoşi suntem că am reuşit să dăm acest spectacol”, a spus ea înaintea avanpremierei.
Enache a fost de acord, subliniind că este „unul dintre cele mai vesele spectacole, pentru mine, o poveste foarte frumoasă”.
Cu scenografa Bogdana Pascal, Dumitrescu a mai colaborat la Opera Comică pentru Copii, la spectacolul „Alice în Ţara Minunilor”.
„Am reuşit să schimbăm câte ceva, deşi spectacolul este unul clasic, i-am adus mici accente de contemporaneitate. Costumele şi decorurile completează foarte bine ce a pus în scenă Corina”, a dezvăluit Pascal, care semnează scenografia împreună cu Vladimir Turturică.
„Coppelia” este potrivit pentru toate vârstele, a adăugat Jinga, care l-a descris ca „un spectacol-cârlig” pentru copii, dar nu un spectacol pentru copii.
Reprezentaţia de miercuri a fost sold-out, iar sala a fost ocupată în proporţie de 30%.
Premiera spectacolului, adaptare după coregrafia originală de Arthur Saint-Léon, Marius Petipa şi Enrico Cechetti, va avea loc joi, de la ora 18:30. Cea de-a treia reprezentaţie este programată pentru sâmbătă, de la aceeaşi oră. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete a ONB şi online, de pe site-ul instituţiei.
Spectacolul lui Leo Delibes a fost prima dată prezentat publicului în 1870, pe scena Teatre Imperial de L'Opera din Paris.
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

2.582
Șefa TVR, implicată într-un scandal uriaș: după ce a afirmat că are salariul prea mare, e acuzată că a cheltuit banii publici în nume personal
2.582

50
Artemis 2. Aproape 400.000 de turiști sunt așteptați în Florida pentru a asista la decolare
50

22
Bruce Springsteen l-a criticat pe Trump, „cel mai bogat om din America”, într-un discurs aprins la deschiderea turneului din Minneapolis: „Avem un preşedinte care nu poate suporta adevărul”
22

49
O destinație turistică populară din Europa a dublat taxele pentru turiști
49

18
Tiger Woods spune că va cere tratament după ce a pledat nevinovat pentru că a condus băut
18

13
Conferinţa cercetării ştiinţifice din Academia Română - miercuri şi joi, în aula instituţiei
13

48
Piloții de elicopter care au survolat lângă casa lui Kid Rock nu au fost suspendați
48

28
Roboții cu ADN ar putea administra medicamente și elimina virușii din organism
28

26
Un judecător a blocat decizia lui Trump de a opri finanţarea posturilor publice de radio şi televiziune
26

30
Evenimente astronomice spectaculoase. 'Luna Roz' și 'Luna Albastră'
30

39
Noutăţile de aprilie pe Netflix - "Apex", un film despre supravieţuire şi curaj cu Charlize Theron, sezonul 2 din "BEEF", documentarul "Ronaldinho: The One and Only"
39

3.110
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
3.110

819
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
819
















Comentează