Ungaria este singurul stat membru al Uniunii Europene care a decis să nu participe la noul contract semnat de blocul comunitar cu companiile Pfizer şi BioNTech, prin care UE îşi rezervă alte 1,8 miliarde de doze de vaccin, a afirmat joi un purtător de cuvânt de la Bruxelles.
'Ungaria s-a retras din acordul cu Pfizer', a declarat purtătorul de cuvânt, citat de Reuters, scrie AGERPRES.
În acelaşi timp, la Budapesta, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban a confirmat că Ungaria nu va participa la faza următoare a achiziţiei de vaccinuri, organizată de Uniunea Europeană.
Ungaria a comandat deja mai mult de 10 milioane de vaccinuri occidentale, ce urmează a-i fi livrate până la finele lui 2022, a declarat Gergely Gulyas într-un briefing de presă, potrivit MTI.
Aceste vaccinuri vor fi suficiente chiar şi dacă va fi nevoie de o a treia doză, a arătat el. 'În plus, există şi vaccinuri estice la îndemână', a adăugat Gulyas.
El a mai spus că, odată ce 5 milioane de cetăţeni au fost vaccinaţi, se aşteaptă ca numărul de vaccinări să scadă considerabil, 'chiar mai mult decât după pragul de 4 milioane'. În total, 'ne putem aştepta la 5,5 milioane (de persoane vaccinate), 6 milioane dacă suntem optimişti', a estimat el.
Comisia Europeană a anunţat joi că a semnat cel de-al treilea contract cu BioNTech şi Pfizer, prin care rezervă alte 1,8 miliarde de doze de vaccin în beneficiul statelor membre ale UE, în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2021 şi 2023.
Precedentele două contracte prevăd livrarea către UE a 600 milioane de doze de vaccin.
'Copilul rebel' al UE s-a retras din acordul cu Pfizer
București
8°C
Articole Similare

80
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
80

254
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
254

592
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
592

1.056
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.056

1.289
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.289

794
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
794

964
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
964

3.676
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
3.676

2.763
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
2.763

2.217
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.217

2.512
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
2.512

2.696
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
2.696

2.711
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.711
















Comentează