Convenţia Constituţională a remis luni, spre examinare, prima versiune a noii "Magna Carta" chiliene care consacră un nou "catalog al drepturilor sociale", ca răspuns la cerinţele chilienilor care doresc o ţară în care să existe o mai mare egalitate socială, notează AFP preluat de agerpres.
"Iată aspiraţiile a milioane de cetăţeni care şi-au pus speranţele şi visele în acest proces", a declarat preşedinta Convenţiei, Maria Elisa Quinteros, în discursul în care a oficializat predarea proiectului noii Constituţii.
Predarea a avut loc în cadrul unei sesiuni plenare speciale, a 104-a de la crearea Convenţiei la 4 iulie, la poalele ruinelor Huanchaca, un monument naţional din Antofagasta, oraş situat la 1.330 de kilometri nord de capitala Santiago.
"Acest text întruchipează un nou mod de a ne raporta unul la celălalt, un nou mod de a înţelege viaţa din ţara noastră, în care toată lumea se poate simţi protejată. Cu aceste reguli şi articole, începem să construim un Chile mai drept", a adăugat Quinteros.
Pentru revizuirea sa, proiectul cu 499 de articole a fost înaintat Comisiei de armonizare care urmează să asigure ordinea şi consistenţa acestuia.
Noua Constituţie îşi propune să o înlocuiască pe cea în vigoare din timpul dictaturii lui Augusto Pinochet (1973-1990). Noul text, care garantează noi drepturi sociale, va fi supus unui referendum cu vot obligatoriu la 4 septembrie, după ce a fost înaintat preşedintelui Gabriel Boric.
Manifestaţii violente au izbucnit în octombrie 2019 în Chile, pentru a cere mai multă justiţie socială într-o ţară lipsită de egalitate civilă, politică şi socială.
Propunerea de nouă Constituţie a lăsat deoparte multe idei care au stârnit controverse în timpul discuţiilor, precum referendumul revocator, pierderea autonomiei Băncii Centrale şi naţionalizarea minelor.
Aceasta consacră un "catalog de drepturi sociale" pe care statul va trebui să-l garanteze: dreptul la sănătate, educaţie, locuinţe decente şi pensii. De asemenea, stabileşte o nouă ordine a sistemului politic şi judiciar, precum şi o nouă modalitate de distribuire a puterii în guvernele regionale.
Convenţia Constituțională din Chile a predat prima versiune a noii Constituţii
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

267
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
267

261
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
261

1.214
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.214

777
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
777

78
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
78

2.083
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.083

1.642
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.642

51
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
51

6.043
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.043

95
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
95

132
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
132

69
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
69

75
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
75
















Comentează