Reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti şi cei ai firmei Porr Construct au semnat marţi contractul pentru reabilitarea căii de rulare Delta, valoarea obiectivului ridicându-se la 5,6 milioane de euro.
Lucrările se estimează să înceapă la sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie, fiind condiţionate de obţinerea avizelor, acordurilor, a Certificatului de Urbanism şi a Autorizaţiei de Construire, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
"Iată că la aeroport au început să se mişte investiţiile, pentru că acesta a fost unul dintre principalele motive ale nemulţumirii mele faţă de managementele trecute ale aeroportului. Este o companie care are fonduri foarte multe şi este păcat să nu le utilizeze în dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, cu atât mai mult cu cât vedem că traficul este unul într-o permanentă creştere. În cele aproximativ trei luni ale mandatului directorului CNAB, s-au întâmplat mai multe lucruri: s-a renovat parcarea, s-a mărit numărul de ghişee de la Sosiri de la 20 la 24, urmând ca până la sfârşitul anului să ajungem la 38 de ghişee. Deci, practic, se va dubla capacitatea de procesare la Sosiri. S-au făcut patru poziţii noi de parcare (ale aeronavelor - n. r.), care sunt generatoare de venituri pentru aeroportul Bucureşti şi, totodată, s-a modernizat şi calea de rulare Golf", a afirmat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, prezent la ceremonia de semnare a contractului.
El a amintit că în urmă cu aproape o lună s-a semnat şi contractul pentru modernizarea pistei 2.
"Nu mai trebuie să amintesc şi de faptul că în urmă cu aproximativ o lună de zile am semnat şi contractul pentru pista 2, partea de modernizare. Am înţeles că se lucrează intens la partea de proiectare, dar acest obiectiv - calea de rulare Delta - era foarte important pentru preluarea traficului de pe pista 1 până când vor începe lucrările de execuţie propriu-zise la pista 2. Deci, eu sper ca proiectarea la acest obiectiv la calea de rulare Delta să o finalizaţi cât mai repede şi să vă apucaţi de construcţie. Dacă se poate, undeva la sfârşitul lunii septembrie ar trebui să vă apucaţi să lucraţi la acest obiectiv", a adăugat Cuc.
La rândul său, directorul general al CNAB, George-Alexandru Ivan, a subliniat că unul dintre obiectivele principale ale mandatului său au vizat reparaţiile capitale ale căii de rulare Delta.
"Calea de rulare Delta este unul dintre principalele obiective pe care le-am avut de la începutul mandatului. Trebuie reţinut că, fără reparaţii capitale la calea de rulare Delta, lucrările la pista 2 nu puteau începe, deoarece pe perioada cât va fi închisă pista 2 pista 1 va prelua tot traficul. Calea de rulare Delta este modul de intrare a avioanelor pe pistă şi de degajare", a susţinut acesta.
Ivan a precizat că pentru această cale de rulare contractul semnat prevede o garanţie de 9 ani.
"Prin contractul semnat se vor reduce semnificativ costurile cu mentenanţa şi cu reparaţiile pe perioada celor 9 ani cât este în garanţie", a subliniat şeful CNAB.
Durata de proiectare a reparaţiilor la calea de rulare Delta este de două luni şi execuţia de 6 luni. Constructorul care a câştigat procedura este firma Porr Construct SRL.
Pista 2 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă va intra în reparaţii capitale în primăvara anului viitor, fiind deja semnat contractul pentru refacerea sa completă, în valoare de 107 milioane de lei, a declarat, joi, 7 august, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, George-Alexandru Ivan, la o întâlnire cu presa.
"În prezent se desfăşoară lucrări de reparaţii curente la ambele piste. Acum sunt reparaţii la pista 1. S-a semnat un contract acum o lună pentru reparaţii capitale la pista 2. Aceste lucrări nu s-au efectuat de 27 de ani. Din primăvară vom ieşi cu lucrări de reparaţii la pista 2. Aceasta, practic, va fi refăcută complet. Va fi închisă parţial, câte o treime, urmând ca pentru o perioadă foarte scurtă de timp să fie închisă în totalitate, având în vedere că se va lucra pe porţiunea de mijloc", a spus el.
Şeful CNAB a admis că o parte dintre lucrări se vor suprapune cu desfăşurarea EURO 2020, dar a precizat că nu este vorba despre cele care vor presupune închiderea pistei. Valoarea contractului pentru reparaţiile capitale ce vor fi făcute la pista 2 se ridică la 107 milioane de lei, iar lucrările vor dura 6 luni
Contractul pentru reabilitarea căii de rulare Delta a Aeroportului Otopeni a fost semnat
București
23°C
Articole Similare

1.808
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
1.808

2.547
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
2.547

2.038
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
2.038

42
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
42

32
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
32

3.379
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
3.379

58
Piața muncii se schimbă în Germania: Numărul liber profesioniştilor a crescut
58

5.065
Scenariu de coșmar pentru guvern: jumătate de milion de locuri de muncă, în pericol
5.065

32
Piața neagră a țigaretelor scade în România, dar rămâne peste pragul critic: avertismente privind riscurile pentru buget și consumatori
32

79
Curs valutar, 6 aprilie: Leul s-a apreciat în raport cu principalele valute
79

32
Crescătorii de ovine din România și Bulgaria, afectați de creșterea costurilor și importuri ilegale
32

25
Piața neagră a țigărilor se menține ridicată în România
25

5.122
UPDATE Lovitură grea înainte de Paște pentru mii de oameni: Angajații rămân fără locurile de muncă după intrarea oficială în faliment a Șantierului Naval Mangalia
5.122
















Comentează