Departamentul de Justiţie de la Washington l-a acuzat oficial miercuri pe un membru al Gărzii Revoluţionare iraniene de un complot pentru asasinarea lui John Bolton, consilier pentru securitate naţională al fostului preşedinte american Donald Trump, informează Reuters şi AFP.
Sharam Poursafi, cunoscut şi ca Mehdi Rezayi, în vârstă de 45 de ani, din forţa militară de elită a regimului de la Teheran, a fost inculpat pe motiv că "a încercat să plătească 300.000 de dolari unor persoane din Statele Unite pentru a executa asasinatul la Washington sau în Maryland", a arătat Departamentul.
AFP menţionează că asasinarea lui Bolton, care a fost şi ambasador al SUA la ONU, ar fi fost un act de răzbunare pentru moartea generalului iranian Qassem Soleimani, ucis în ianuarie 2020 de o dronă americană în Irak, pe aeroportul internaţional din Bagdad.
Contract de 300.000 de dolari pentru răzbunarea lui Qassem Soleimani- Gardienii Revoluției au vrut să-l asasineze pe un înalt ofcial american
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

47
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
47

328
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
328

736
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
736

49
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
49

1.933
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
1.933

1.436
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.436

1.870
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
1.870

4.627
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
4.627

1.117
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.117

954
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
954

51
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
51

3.380
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.380

3.207
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.207
















Comentează