Consiliul de Coordonare al PNL Bucureşti a adoptat sâmbătă două rezoluţii cu temele "Bucureşti, oraşul pierdut. Bucureşti, oraşul recâştigării electoratului de dreapta" şi "Liberalismul civic".
Potrivit Agerpres, rezoluţiile au fost prezentate de Cristian Buşoi, candidatul pentru funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti, respectiv de preşedintele PNL sector 3, Florin Alexe.
"PNL Bucureşti asumă necesitatea câştigării electoratului din Bucureşti, care nu a sprijinit PNL în alegerile locale. Să ofere un plan economic actual pentru clasa de mijloc, contrabalans la acţiunile PSD care pun în pericol stabilitatea economică şi PNL Bucureşti asumă să sancţioneze dezorganizarea administrativă şi irosirea resurselor publice de către primarul general, doamna Gabriela Firea, şi să ofere o viziune de dezvoltare a Bucureştiului, centrată pe priorităţi administrative", a precizat, printre altele, Buşoi.
Consiliul de Coordonare al PNL Bucureşti a adoptat două rezoluţii
București
7°C
Articole Similare

407
UMDR cere PSD să nu rupă coaliția: Un guvern minoritar nu e o idee bună!
407

2.261
VIDEO Emil Constantinescu a descălecat în Senat: „Nu primesc niciun leu salariu de la Institutul Levant” / Grila de salarizare a angajaților, subiect controversat
2.261

27
Deputatul AUR Andrei Gușă acuză Guvernul Bolojan: „Austeritatea a sărăcit populația”
27

1.798
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
1.798

7.608
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
7.608

5.081
Nicușor Dan l-a convocat pe Sorin Grindeanu la Cotroceni: Discuții urgente pe tema crizei din coaliție
5.081

5.073
Crin Antonescu spulberă criza: PSD de ce a acceptat prezența USR? Guvernul nu cade, nu cred în anticipate
5.073

211
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
211

8.989
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
8.989

952
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
952

1.615
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.615

2.877
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.877

1.623
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.623
















Comentează