Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care OMV Petrom SA externalizează către J. Christof E&P Services şi Christof Private Firefighting Services unele operaţiuni şi servicii generale de suprafaţă conexe activităţilor de extracţie şi producţie a petrolului şi gazelor naturale, împreună cu activele şi angajaţii care le deservesc, potrivit unui comunicat al instituţiei de concurenţă, remis, luni, AGERPRES.
În urma derulării unei proceduri de achiziţie publică, consorţiul format din J. Christof E&P Services S.R.L. şi Christof Private Firefighting Services S.R.L. a fost desemnat drept ofertantul cel mai bine clasat pentru lotul A (Zona de Producţie Oltenia) şi lotul B (Zona de Producţie Muntenia Vest şi Zona de Producţie Moesia), urmând să semneze cu OMV un acord-cadru pentru furnizarea de servicii de suprafaţă şi transport, servicii de operare şi mentenanţă minoră, servicii de pompieri şi salvare, servicii de operare în teren, servicii de operare în facilităţi, servicii de operare în facilităţi de tratare.
Procedura presupune vânzarea unor bunuri mobile, închirierea unor bunuri imobile, precum şi transferul unor salariaţi către consorţiu. La sfârşitul duratei contractului (opt ani de la data semnării de către OMV Petrom şi consorţiu), unele active vor fi returnate către OMV Petrom.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă, în termen de 20 zile.
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care OMV Petrom SA externalizează unele operațiuni
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

872
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
872

2.133
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
2.133

30
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
30

290
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
290

304
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
304

740
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
740

1.133
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
1.133

1.949
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.949

38
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
38

79
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
79

799
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
799

106
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
106

51
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
51
















Comentează