Comentariul consilierului PDL a venit după ce Emil Boc a afirmat că nu e sigur că va participa la mitingul de la Cluj împotriva Guvernului Ponta. Potrivit lui Cociobea, aproximativ 500 de membri ai PDL Timiş vor participa la evenimentul din Ardeal, de sâmbătă, 22 martie. Democrat-liberalii timişeni se vor deplasa cu autocarele închiriate de partid, dar şi cu maşinile personale. „Protestăm împotriva celui mai corupt guvern de după 1989. Nu am trăit să văd cum un ministru e luat la închisoare direct de pe scaunul de ministru. Avem cel mai mare număr de miniştri penali, incompatibili şi incompetenţi”, a declarat Cociobea.
Consilier PDL: Dacă legea i-ar fi permis, Emil Boc ar fi trecut demult la PMP
Distanţarea faţă de PDL şi apropierea faţă de Partidul Mişcarea Populară sunt din ce în ce tot mai clare. O recunosc şi democrat-liberalii, care ştiu că doar pericolul pierderii mandatului de primar îl ţine pe Boc în partid. „
Emil Boc e primar la Cluj şi nu pot să comentez situaţia de acolo, dar cred că, dacă nu ar exista legea care dispune încetarea mandatului de primar la demisia din partid, ar fi trecut demult la PMP”, a declarat consilierul judeţean de Timiş Sorin Cociobea.
Comentariul consilierului PDL a venit după ce Emil Boc a afirmat că nu e sigur că va participa la mitingul de la Cluj împotriva Guvernului Ponta. Potrivit lui Cociobea, aproximativ 500 de membri ai PDL Timiş vor participa la evenimentul din Ardeal, de sâmbătă, 22 martie. Democrat-liberalii timişeni se vor deplasa cu autocarele închiriate de partid, dar şi cu maşinile personale. „Protestăm împotriva celui mai corupt guvern de după 1989. Nu am trăit să văd cum un ministru e luat la închisoare direct de pe scaunul de ministru. Avem cel mai mare număr de miniştri penali, incompatibili şi incompetenţi”, a declarat Cociobea.
Comentariul consilierului PDL a venit după ce Emil Boc a afirmat că nu e sigur că va participa la mitingul de la Cluj împotriva Guvernului Ponta. Potrivit lui Cociobea, aproximativ 500 de membri ai PDL Timiş vor participa la evenimentul din Ardeal, de sâmbătă, 22 martie. Democrat-liberalii timişeni se vor deplasa cu autocarele închiriate de partid, dar şi cu maşinile personale. „Protestăm împotriva celui mai corupt guvern de după 1989. Nu am trăit să văd cum un ministru e luat la închisoare direct de pe scaunul de ministru. Avem cel mai mare număr de miniştri penali, incompatibili şi incompetenţi”, a declarat Cociobea.
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

579
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
579

1.473
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
1.473

2.344
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
2.344

6.701
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
6.701

3.457
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
3.457

4.313
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.313

1.147
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.147

2.539
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.539

3.525
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.525

12.026
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
12.026

1.205
VIDEO Sorin Grindeanu pune presiune pentru reducerea prețului la carburanți: Unora le place!
1.205

4.399
VIDEO PSD zguduie coaliția, iar ieșirea de la guvernare devine scenariu real. Grindeanu: Nu a fost nici măcar unul care să spună „Dom’le, hai să rămânem așa cum suntem acum”
4.399

2.947
VIDEO Sorin Grindeanu, dezlănțuit la discuțiile cu regionala Brăila: Guvernezi pentru oameni, nu pentru un tabel de Excel care arată ca un dosar de insolvență
2.947
















Comentează