Congresul SUA a adoptat joi o lege ce prevede sancţionarea responsabililor chinezi care încalcă obligaţiile internaţionale ale Chinei faţă de autonomia Hong Kong-ului, transmit AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
Senatul cu majoritate republicană a aprobat textul în unanimitate, a doua zi după ce Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, i-a dat undă verde tot cu unanimitate.
Legea, care este susţinută atât de republicani cât şi de democraţi, mai trebuie promulgată şi de preşedintele Donald Trump pentru a intra în vigoare. Casa Albă nu a indicat dacă intenţionează să-şi dea acordul asupra ei sau să recurgă la veto.
Votul survine după ce la finele lui mai SUA au revocat statutul comercial preferenţial al Hong Kong-ului, iar miercuri secretarul de stat Mike Pompeo a avertizat că nu sunt excluse noi măsuri, după adoptarea de către autorităţile chineze a unei noi legi privind securitate naţională a teritoriului autonom.
Un purtător de cuvânt al MAE de la Beijing a respins joi afirmaţiile secretarului de stat american, afirmând că acestea denotă "ignoranţă şi prejudecăţi".
Congresul SUA a adoptat legea ce prevede sancţiuni pentru represiunile din Hong Kong
București
9°C
Articole Similare

262
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
262

14
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
14

24
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
24

31
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
31

1.413
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
1.413

1.760
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
1.760

172
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
172

2.035
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.035

696
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
696

69
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
69

1.877
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.877

3.601
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.601

1.910
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.910
















Comentează