Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat duminică Azerbaidjanul şi forţele separatiste din Nagorno-Karabah sprijinite de Armenia "să înceteze imediat luptele" în regiunea disputată, scenă a celor mai sângeroase confruntări din 2016, notează AFP.
Antonio Guterres "a lansat un apel ferm părţilor implicate să înceteze imediat luptele, să angajeze o dezescaladare a tensiunilor şi să revină fără întârziere la negocieri semnificative", potrivit unui comunicat al purtătorului său de cuvânt, Stephane Dujarric.
El a precizat că Antonio Guterres intenţionează să discute la telefon cu preşedintele azer, Ilham Aliyev, şi cu premierul armean, Nikol Pashinyan.
"Secretarul general al ONU este extrem de preocupat de recenta reîncepere a ostilităţilor" şi "condamnă recurgerea la forţă", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Antonio Guterres şi-a manifestat sprijinul pentru Grupul de la Minsk, o mediere condusă de Franţa, Rusia şi Statele Unite, îndemnând beligeranţii "să lucreze îndeaproape" cu aceste ţări "pentru o reluare urgentă a dialogului fără condiţii prealabile".
Armenia şi Azerbaidjanul se aflau în pragul războiului duminică după noi lupte care au făcut cel puţin 23 de morţi şi peste o sută de răniţi între forţele azere şi regiunea separatistă Nagorno-Karabah, sprijinită de Erevan
CONFLICT - Secretarul general al ONU cere încetarea imediată a luptelor din Nagorno-Karabah
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Răsturnare de situație la Teheran: Mojtaba Khamenei ar fi insistat asupra unui acord cu SUA în ultimele ore ale ultimatumului
0

23
Posibil armistițiu și în Asia Centrală - Afganistanul spune că a avut "discuţii cuprinzătoare" cu Pakistanul
23

68
Gardienii Revoluţiei anunţă că au doborât o dronă israeliană de tip Hermes 900 în sudul Iranului: Teheranul trece la amenințări
68

1.441
VIDEO SUA proclamă victorie totală în Iran. Șeful Pentagonului: forţele aeriene au fost anihilate; fabricile lor, rase de pe faţa pământului
1.441

30
Statele Golfului, în criză de rachete antiaeriene după atacurile iraniene, interesate de interceptoare anti-dronă ucrainene ieftine
30

88
Război în Orientul Mijlociu - Turcia a trimis un convoi cu ajutor umanitar în Iran
88

81
Donald Trump: Libanul "nu a fost inclus" în acordul de încetare a focului cu Iranul
81

3.488
Miza conflictului din Iran: Statele Unite sunt pregătite să-l ia cu forţa
3.488

40
O invazie de lăcuste a devastat peste 32.000 de hectare în Namibia
40

2.908
Tehnologia secretă cu care CIA l-a localizat pe pilotul american catapultat în Iran: „Dacă inima ta bate, te vom găsi"
2.908

55
Israelul pregătește deschiderea aeroportului Ben Gurion
55

5.085
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
5.085

182
Conducta petrolieră saudită care permite ocolirea Strâmtorii Ormuz, avariată după un atac iranian
182
















Comentează