Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a anunţat miercuri o ordine mondială "multipolară, justă şi democratică" în parteneriat cu China, în timpul primei sale vizite în această ţară de la invadarea Ucrainei, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Trăim o etapă foarte serioasă în istoria relaţiilor internaţionale", a declarat şeful diplomaţiei de la Kremlin, la începutul unei întrevederi bilaterale cu omologul său chinez, Wang Yi, în provincia Anhui din estul Chinei.
"Sunt convins că la finalul acestei etape situaţia internaţională va fi net mai clară şi că noi, împreună cu dvs. şi cu partenerii noştri, ne vom îndrepta spre o ordine mondială multipolară, justă, democratică", i-a spus el ministrului chinez.
La rândul său, Wang Yi a declarat că relaţiile dintre China şi Rusia "au trecut testul turbulenţelor internaţionale" şi continuă să se dezvolte ferm, a relatat Phoenix TV, citată de Reuters.
Într-un comunicat de presă transmis de Ministerul de Externe rus şi citat de agenţia Interfax se menţionează că, la întâlnirea celor doi oficiali, Rusia şi China au convenit să îşi consolideze cooperarea, în contextul a ceea ce Moscova numeşte "condiţii internaţionale dificile".
Conform Interfax, cooperarea presupune întărirea coordonării politicii externe şi adoptarea unei singure voci în privinţa afacerilor globale.
Totodată, miniştrii de externe chinez şi rus au condamnat ceea ce ei au numit sancţiunile occidentale ilegale şi contraproductive impuse Moscovei pentru acţiunile sale din Ucraina, potrivit unei declaraţii a MAE rus.
Beijingul, care împărtăşeşte cu Moscova o ostilitate afişată faţă de SUA, refuză de la 24 februarie să condamne invazia rusă din Ucraina, preferând să denunţe în schimb sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, notează Reuters.
La începutul lunii martie, Wang Yi a salutat chiar prietenia cu Moscova, despre care a spus că este extrem de puternică, şi a apărat îngrijorările "rezonabile" ale Rusiei în privinţa securităţii sale.
Cu câteva zile înainte de războiul din Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin a fost primit călduros de omologul său chinez Xi Jinping la Beijing. Cele două ţări au celebrat atunci o prietenie "fără limite" şi au denunţat "extinderea" NATO.
Serghei Lavrov este în China pentru o reuniune de două zile consacrată nu Ucrainei, ci Afganistanului, şi la care care ar urma să participe şi un diplomat american.
Reuniunea, organizată la Tunxi, în provincia estică Anhui, adună şapte ţări vecine cu Afganistanul: în afară de Rusia şi China, ea mai regrupează Pakistanul, Iranul, Tadjikistanul, Turkmenistanul şi Uzbekistanul.
Ministrul de Externe al talibanilor aflaţi la putere la Kabul, Amir Khan Muttaqi, este de asemenea aşteptat, conform agenţiei oficiale chineze de presă Xinhua.
În paralel ar urma să aibă loc o reuniune a unui "mecanism de consultare" asupra Afganistanului, cu participarea unor diplomaţi din China, Rusia, Pakistan, dar şi din SUA, a anunţat Beijingul.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, reprezentantul special al Washingtonului pentru Afganistan, Tom West, urmează să asiste la reuniune.
Aceste întâlniri au loc la o săptămână după o vizită la Kabul a ministrului chinez de externe, pentru prima dată de la venirea la putere a fundamentaliştilor islamişti în august anul trecut.
China are o mică frontieră de 76 de kilometri la foarte mare altitudine cu Afganistanul.
China se teme de mult timp ca vecinul său să nu devină o bază pentru separatiştii şi islamiştii de etnie uigură, majoritară în marea sa regiune Xinjiang din nord-vest.
Concluziile vizitei lui Serghei Lavrov la Beijing - Rusia și China vor o lume multipolară, justă, democratică
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

375
Reacție de ultim moment de la Teheran: armistițiul de două săptămâni propus de Trump este acceptat pe deplin
375

105
'Generația de Suflet', mesaje emoționante după moartea lui Mircea Lucescu: 'Un caracter, un lider, o legendă a fotbalului! Drum lin, Domn Profesor!'
105

399
Alertă în țările de la Golful Persic: măsuri de precauţie în eventualitatea unor represalii iraniene după expirarea ultimatumului lui Trump
399

1.603
Răsturnare de situație: Trump pare că s-a răzgândit în privința atacului cumplit asupra Iranului / Ultimul mesaj postat pe propria-i rețea de socializare
1.603

1.724
Reacția lui Donald Trump la informația că Iranul vrea să înconjoare centrale electrice cu tineri drept scut uman
1.724

127
Românii sunt vizați de tot mai multe fraude online înainte de Paște: Atenție la cumpărături, donații și livrări / Recomandările autorităților
127

281
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
281

395
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
395

584
Scandalul Pfizer ar putea ajunge în Parlament. Gheorghe Piperea cere audieri urgente: România nu ar trebui să plătească
584

1.300
Un mega-tunel se construiește în țara cu cea mai mare comunitate de români. Va lega Europa de Africa
1.300

684
Situaţie critică în agricultură şi din industria alimentară! Florin Barbu îi acuză pe Ilie Bolojan și Alexandru Nazare: Nu am fost chemat la Guvern!
684

1.611
Scandal total la "Survivor": Gabriel Tamaș, autorul unui comportament agresiv în culisele emisiunii / Fiul Andreei Esca, în conflict direct cu fostul fotbalist
1.611

856
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
856
















Comentează